Guvernul a anunţat că medicii vor fi scutiţi de impozit din 2018, însă între timp s-a răzgândit.
Medicii ar fi trebuit să fie scutiţi de plata impozitului pe venit din 2018, conform programului de guvernare al Executivului condus de Mihai Tudose, notează avocatnet.ro.
Măsura fusese inclusă recent într-un proiect de ordonanță pentru modificarea Codului fiscal, lansat în dezbatere publică, însă aceasta a dispărut din forma finală adoptată miercuri de Guvern.
Concret, documentul prevedea inițial că persoanele fizice, pentru veniturile realizate din exercitarea profesiei de medic, vor fi scutite de plata impozitului pe venit, de la 1 ianuarie 2018.
Proiectul aflat în dezbatere publică prevedea că persoanele fizice, pentru veniturile realizate din exercitarea profesiei de medic, vor fi scutite de plata impozitului pe venit, de la 1 ianuarie 2018.