spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

UPDATE: ” Liniuțe” cu motoarele chiar înainte de moarte! (VIDEO)

- Advertisement -

CURSA FATALA…Cu mai bine de o oră înainte de producerea accidentului, Iulian Răchită făcea ture prin oraș cu motocicleta, împreună cu alți doi prieteni și ei cu motoare. Aceștia făceau curse ilegale, întrecându-se la viteză, exact pe traseul Textila- Centru. Stau mărturie fotografiile făcute chiar înainte de cursa fatală și postate pe facebook, când distracția lor nu prevestea tragedia. Unii martori spun că, înainte de producerea tragicului accident, tinerii au turat motoarele și s-au luat la întrecere. Au întors motocicletele undeva în zona Textila și au accelerat la maxim. Cursa a fost surprinsă, cu telefonul mobil, de un alt motociclist. Mai mult, aceiași martori povestesc că, înainte de a porni în cursa către moarte, prietena celui care avea să-și piardă viața în tragicul accident, a coborât din spatele iubitului și a urcat pe o altă motocicletă. Tânăra a făcut schimb de locuri, se pare, cu Cristi Vartolomei. Din păcate, întrecerea celor două motoare avea să se sfârșească tragic, câteva sute de metri mai departe, după ce Iulian Răchită a intrat, cu peste 150 de km/h în plin, într-un autoturism care voia să intre în curtea Spitalului Județean Vaslui.

Fotografia de dinaintea dezastrului

In fotografie este suprins momentul de dinainte de cursa fatală. Iubita lui Iulian Răchită era în spatele acestuia, pe motor. S-au oprit chiar înainte de a începe să se întreacă la un magazin din apropierea spitalului unde, seară de seară, tineri din municipiul Vaslui și comunele din împrejurimi se adună. Acolo au decis să se ia la întrecere astfel că iubita lui Iulian a coborât de pe motocicletă și a schimbat locul cu Cristi Vartolomei. De asemenea, cu mai bine de o oră înainte de producerea tragicului eveniment, cei trei prieteni motocicliști au postat, pe facebook, o fotografie cu motoarele apoi au plecat în cursă prin oraș. Aceste imagini surprinse cu telefoanele mobile aveau să fie ultimile cu tânărul de 22 de ani din Muntenii de Sus în viață. La scurt timp, acesta pleacă într-o cursă care avea să fie ultima din viața lui și care s-a terminat tragic în poarta Spitalului județean Vaslui.

Mesaj sfâșietor de adio al iubitei lui Iulian Răchită

La scurt timp după producerea accidentului, iubita lui Iulain Răchită a postat, pe facebook, un mesaj de adio adresat iubitului ei. „Nu-mi vine să cred, suflet frumos! De ce m-ai lăsat singură? Aveam nevoie de tine, de îmbrățișările tale, de săruturile tale, de tine aveam nevoie, de tot ce-și aparținea aveam nevoie. Nici acum nu-mi vine să cred, sufletul meu frumos! Dumnezeu să te odihnească în pace, îngerașul meu. O să ne revedem cândva. Condoleanțe familiei”, scrie tânăra pe un site de socializare. De asemenea, de dimineață, la poarta Spitalului Județean Vaslui, prietenii au venit și au aprins o lumânare în memoria celui care și-a pierdut viața în accidentul de aseară. A fost depusă și o coroană de flori de către un grup intitulat „Motocicliștii din Vaslui”, cu mesajul „Dumnezeu să-l ierte”.

Prietenii motociclistului mort au făcut scandal în spital

TURBULENTI…Aseară, după producerea accidentului, în timp ce medicii făceau eforturi disperate pentru a salva viața lui Cristi Vartolomei, peste 150 de rude și prieteni s-au adunat în fața Spitalului Județean Vaslui. La un moment dat, unul dintre cei adunați ar fi spus: „Da’ ce m… mamii lor de medici nu fac nimic pentru Cristi?”. Acesta a fost momentul când spitalul a fost luat cu asalt de către o parte dintre cei adunați. Au urcat în incinta unității medicale, la Secția Radiologie, acolo unde Cristi era supus unor examene medicale și au făcut un scandal de pomină. Doar intervenția jandarmilor vasluieni a făcut ca totul să se mai liniștească, cât de cât. Și toate acestea în timp ce medicii urgentiști făceau eforturi disperate pentru a încerca să salveze viața tânărului muntenar. Au reușit, într-un final, să-l trezească din comă și să-l stabilizeze. Un alt episod hilar a fost în momentul în care rudele și prietenii victimelor accidentului au primit o informație conform căreia un medic specialist ar fi trebuit să vină de acasă. Informația, total greșită, a tulburat din nou apele până când muntenarii adunați au înțeles că medicii urgentiști fac tot ce le stă în putere pentru a salva viața lui Cristi și nu este așteptat nici un medic să vină de acasă. Mai mult, urgentiștii au încercat să transfere pacientul la Iași la o secție de chirurgie toracică dar au fost refuzați pe motiv că nu mai sunt locuri libere. Astfel, pe la ora 3.00 a.m., s-a luat decizia ca Vartolomei să rămână în Spitalul Județean Vaslui, internat pe secția Ortopedie. In tot acest timp, grupul de scandalagii se plimbau prin spital, de la Secția UPU la cea de la Radiologie, fără ca jandarmii să-i evacueze din incinta unității medicale. Din contră, în timp ce aceștia înjurau și amenințau pe toată lumea, jandarmii făceau glume și stăteau la povești cu grupul de scandalagii.

Un motociclist ce gonea cu 150 km/h a murit în fața spitalului, dupa ce s-a ciocnit cu un Logan pe care l-a dat peste cap

TERIBIL … Un accident groaznic s-a petrecut aseara în fata Spitalului Județean Vaslui, aproape de miezul nopții. Un motociclist inconștient și-a pierdut viața, dupa ce a intrat într-un autoturism Dacia Logan cu o viteza amețitoare, de peste 150 km/h. Impactul a fost atât de violent încât autoturismul, care virase spre stânga ca sa intre în curtea spitalului, s-a rasturnat cu roțile în sus. Motocicleta era condusa de Iulian Rachita și mai avea înca un pasager în spate, un prieten – Cristi Vartolomei. Acesta din urma a avut noroc ca a scapat cu viața din accidentul nimicitor. Medicii au reușit sa-l scoata din coma. S-a ales cu multe fracturi, însa momentan este stabilizat. Șoferul de pe Logan a scapat ca prin urechile acului. S-a ales cu capul spart și cu o sperietura groaznica. Acesta venise la soția sa, care este medic în spital sa-i aduca un pachet. Nu a mai apucat sa ajunga la sotie, care-l aștepta în curte, însa a avut un înger pazitor care l-a scos cu bine din aceasta tragedie. Numele sau este Vasile Mitocaru și se poate considera norocos. Martorii povestesc ca motociclistul tocmai întorsese în rondul de la Textila și venea spre oraș în mare viteza, forjând la maxim motorul. Nu avea de unde sa știe ca gonea spre moarte. In spatele sau mai era înca un motor, care a evitat în extremis coliziunea. Motociclistul mort avea 21 de ani și muncea în strainatate. Era sofer pe camion si avea mare incredere in el. In aceasta vacanta tocmai și-a schimbat motorul, luând unul mai puternic. Schimbarea a fost, se pare, una cu ghinion. Caii putere ai noului motor aveau sa-i aduca moartea.


- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.