spot_img
22.4 C
Vaslui
26-iun.-2024
spot_img

Val de promisiuni la Guvern. Dascălii amenință cu proteste

- Advertisement -

După trei ore de discuții cu prim-ministrul Mihai Tudose, indicaliștii din Educație s-au ales cu promisiunea ca salariile profesorilor să fie mărite cu 25-30% până în martie 2018.



”Un aspect vizează Legea salarizării, urmând ca pentru cadrele didactice măririle de salarii să fie între 25 și 30% net în 2018, în cele două etape – 1 ianuarie și 1 martie”, a anunțat Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

De asemenea, s-a discutat și despre sporurile pentru doctorat, în functie de banii rămași de la rectificarea bugetară. Aici, decizia va fi luată în noiembrie, a mai afirmat acesta.

O altă temă de discuție a fost modul în care se fac angajările în sistemul de învățământ universitar.

”Am agreat o formulă simplificată de a face angajări”, a afirmat Cumpănașu. Sorin Cîmpeanu a precizat că se urmărește eliminarea ipocriziei din sistemul de învățământ superior generată prin concursurile didactice, ”având în vedere că în ultima vreme s-au prezentat candidați-unici”.

Liderii sindicali din Educaţie au mers astăzi la Guvern ca să discute cu premierul Mihai Tudose. Printre altele, sindicatele cer bani mai mulți pentru profesori, dar vor și o nouă Lege a Educației care să facă ordine în sistem.

Sindicaliștii amenință cu proteste la început de an școlar! Aceștia cer Guvernului să rezolve problemele cu care se confruntă angajații din învățământ. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ amenință cu proteste, începând din toamna acestui an.

sursa: https://www.realitatea.net/sindicatele-din-educatie-ultimele-negocieri-cu-mihai-tudose-inceputul-scolii-sub-semnul-intrebarii_2097397.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.