Un nou protest a avut loc duminică seară în București și mai multe orașe din România după reformele propuse de ministrul Justiției Tudorel Toader. În chiar primele minute ale manifestației, președintele Liviu Dragnea spunea, relaxat, că nu înţelege „de unde patima” celor care contestă propunerile ministrului Justiției.
UPDATE 22.50 – Manifestația din Piața Victoriei s-a încheiat.
UPDATE 22.15 – Protestul se încheie, în Piață mai sunt câteva sute de oameni.
UPDATE 21.45 – Numărul protestatarilor a început să scadă. Mai sunt aproximativ 1.500 de oameni în fața Guvernului.
UPDATE 21.30 – Un slogan inedit în Piața Victoriei: „Pilonul 2 nu e pentru voi”, cu referire la propunerea Guvernului de reducere a contribuției la pilonul al doilea de pensii.
Mici incidente în Piață. Câțiva protestatari au încercat să rupă cordonul de jandarmi, dar aceștia au susținut cu succes linia.