spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Zeci de şcoli se vor deschide fără a fi autorizate DSP sau ISU

- Advertisement -

Dacă părinţii gălăţeni l-ar asculta pe ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care, întrebat de reporteri ce ar trebui să facă părinţii legat de şcolile fără autorizaţie de funcţionare, a răspuns scurt „să nu-i ducă pe copii în şcolile respective”, ar trebui să ocolească peste 100 de unităţi şcolare. Şi acest lucru, deoarece numărul şcolilor din judeţul Galaţi care vor începe anul şcolar fără autorizaţie sanitară de funcţionare va fi acelaşi ca şi anul trecut, iar la acestea se adaugă şi şcolile fără autorizaţie la incendiu.
Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, şi în acest an şcolar 79 de unităţi de învăţământ vor începe anul fără a avea autorizaţie de funcţionare de la DSP. Potrivit ISJ, este vorba despre acelaşi număr de şcoli neautorizate ca şi anul trecut, şcoli aflate în general în mediul rural, în localităţi unde nu există apă potabilă curentă sau nu are presiune, nu au grupuri sanitare adecvate etc., localităţi în care nu s-au făcut investiţii în acest sens. Tot în mediul rural se află şi 32 de unităţi şcolare (din care 15 grădiniţe, 14 şcoli şi 3 licee) care nu au autorizaţie de securitate la incendiu, este drept, mai puţine decât anul trecut, când 79 de unităţi de învăţământ erau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

În Galaţi abia se achiziţionează sisteme de încălzire

Cât priveşte sumele alocate de la bugetele locale pentru realizarea lucrărilor obişnuite de reparaţii şi igienizări la şcoli, în această vară Primăria Galaţi s-a axat pe alocarea de sume de bani pentru altfel de investiţii, extrem de importante pentru unităţile de învăţământ – achiziţia de centrale termice. După cum se ştie, de aproape 5 luni gălăţenii nu mai primesc apă caldă în sistem centralizat, un sistem muribund şi nerentabil pe care Primăria vrea chiar să îl închidă, motiv pentru care oferă câte 3.000 de lei familiilor care se debranşează şi îşi cumpără alte surse de încălzire. Cum şi şcolile depind de acelaşi sistem centralizat, Primăria a alocat în acest an, în total, nu mai puţin de 20 de milioane de lei pentru achiziţia şi montarea de centrale termice la 66 de unităţi şcolare din oraş, unele dintre ele deja cu aceste sisteme montate. Până în prezent, ofertele pentru licitaţiile privind achiziţia şi montarea de centrale termice s-au aflat în evaluare tehnică, după care urmează să se lanseze licitaţiile. Este vorba despre lucrări grupate în zece loturi, pentru achiziţia şi montarea centralelor termice la 43 de unităţi de învăţământ (grădiniţe, şcoli gimnaziale, colegii), valoarea totală alocată fiind de 13,324 de milioane de lei (2,9 milioane euro).

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/zeci-de-scoli-se-vor-deschide-fara-a-fi-autorizate-dsp-sau-isu.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.