CUNUNIE…Sezonul nuntilor e în toi la Vremea Nouã. Dupã prezentatorea TV Aurina Petrea, devenitã între timp doamna Stirbu si redactorul Alexandru Croitoru a venit rândul si lui Andrei Helciug (seful departamentului de tehnoredactare a ziarului). Acesta i-a furat inima frumoasei si cochetei asistente sociale de la Protectia Copilului, Dana Chilug. Cei doi au fost prezenti ieri în fata ofiterul de Stare Civilã din cadrul Primãriei Vaslui, unde s-a consimtit cãsãtoria lor. Nasii nu puteau fi decât tot din presã. Cristi Lapa, cunoscut în cercurile intime drept Pixi si-a luat responsabilitatea împreunã cu sotia sa, sã le fie pãrinti spirituali cuplului abia format. Iatã asadar cum redactiile a douã ziare importante din Vaslui, Vremea Nouã si Obiectiv se încumetresc pentru prima datã. Chiar dacã temporar Cristi Lapa îndeplineste functia de purtãtor de cuvânt al Institutiei Prefectului din Vaslui si nu mai face parte din tagma „presarilor”, acesta rãmâne totusi un om important în corpul redactional al ziarului Obiectiv, mai ales ca jurnalist sportiv. Cãsãtoria a fost oficiatã de seful Stãrii Civile, Dacian Dumitriu care le-a dat si câteva povete tinerei familii. La eveniment au fost prezenti atât pãrintii si prietenii tinerilor cãsãtoriti cât si colegi din presã
Vestimentatia tinerilor cãsãtoriti, la înãltime
Chiar dacã nunta religioasã a celor doi va fi peste 7 zile, viitoarea mireasã nu a fãcut economie în materie de vestimentatie. A venit îmbrãcatã la cununia civilã într-o superbã rochie mov lila, îmbinând perfect buclele din pãr cu dantela cu care era brodatã partea superioarã a rochiei. Nici mirele nu a fost mai prejos. A ales un sacou în carouri cu dungi discrete de mov lila care s-a asortat perfect cu tinuta proaspetei doamne Helciug. Cravata de un mov mai intens dãdea siguratã tânãrului mire si simboliza într-un fel anume cã va face o pereche perfectã cu cea care tocmai a semnat actul de cãsãtorie. Proaspãta sotie a tinut cont de toate detaliile. Buchetul avut la acest eveniment era format din trandafiri albi si mov. Oaspetii au fost serviti cu sampanie finã la final si prãjituri, iar la iesirea din Primãria Vaslui invitatii le-au urat „Casã pe Piatrã” si le-au cântat „Multi ani trãiascã!”sub o ploaie de boabe de orez.