UPDATE: Victima accidentului mortal a fost identificată de polițiștii bârlădeni. In urma investigațiilor s-a descoperit că este vorba despre Filip B., de 66 de ani, din Bârlad, domiciliat pe B-dul Epureanu. Bărbatul locuia singur și era văduv. Accidentul în care acesta și-a pierdut viața a avut loc pe DE 581, la ieșirea din Bârlad spre Vaslui, în dreptul restaurantului Galamar. Filip B. mergea pe marinea drumului, cel mai probabil îndreptându-se spre zona Barajului Râpa Albastră, pentru a pescui. N-a fost observat la timp de către Vladimir G., conducătorul auto care l-a accidentat mortal.
Accident mortal în Bârlad, cu victima încă neidentificată
POLITIA CERE AJUTOR Un bărbat, neidentificat, a decedat în urma unui accident de circulație care a avut loc noaptea trecută pe raza municipiului Bârlad. IPJ Vaslui transmite prin intermediul mass media o solicitare pentru populație, pentru a fi identificată victima accidentului rutier.
„Noaptea trecută, polițiștii bârlădeni au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Bârlad, a avut loc un accident rutier. La locul producerii accidentului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad, care, din primele cercetări, au stabilit următoarele: Vladimir G., în vârstă de 42 de ani, se afla la volanul unui autocamion și se deplasa pe strada Republicii, din direcția Vaslui către Bârlad. La un moment dat, conducătorul auto a accidentat un bărbat care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers cu autocamionul. Victima a fost transportată la Spitalul municipal Bârlad, unde a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul. În prezent, polițiștii desfășoară activități specifice, în vederea identificării victimei accidentului.
La momentul producerii accidentului, victima purta pantaloni din stofă de culoare gri, tricou de culoare albastră și era încălțată cu sandale de culoare maron. Semnalmente: înălțime – 1,60 – 1,65 m, ochi căprui, păr șaten, față ovală, ten măsliniu. Dacă puteți oferi detalii cu privire la identitatea acestei persoane, vă rugăm să anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați SNUAU 112!”, este comunicatul trimis de IPJ Vaslui.