spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Ioan Beşa, ucigaşul poliţistului de la Transporturi Feroviare din Gara Burdujeni, menţinut după gratii pentru încă 30 de zile

- Advertisement -

Ioan Beşa, individul care în urmă cu aproape o lună l-a ucis cu sânge rece pe Sorin Vezeteu, agent-şef al Poliţiei Transporturi Feroviare Suceava, ridicat post-mortem la gradul de subinspector, va mai sta după gratii cel puţin 30 de zile. Magistraţii de la Tribunalul Suceava au decis ieri să prelungească mandatul de arestare cu încă 30 de zile, măsură care însă nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.

Între timp, procurorul criminalist care se ocupă de anchetă pune cap la cap toate probele existente şi în câteva săptămâni va finaliza dosarul, iar cel mai probabil Ioan Beşa va fi trimis în judecată.

Filmul înjunghierii brutale a lui Sorin Vezeteu a fost extrem de scurt. Atacat din spate, poliţistul a fost pus la pământ aproape imediat, iar aici atacatorul, Ioan Beşa, de 23 de ani, şi-a desăvârşit nebunia. Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din Gara Burdujeni, totul a durat 56 de secunde, timp în care Beşa a aplicat aproximativ 40 de lovituri de cuţit sub privirile îngrozite a zeci de oameni care se aflau pe peron.

Totul s-a petrecut pe 20 iulie, în ziua de Sf. Ilie, în jurul orei 21.15, când agentul-şef Sorin Vezeteu, în vârstă de 38 de ani, era de serviciu la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare din Gara Burdujeni. Bărbatul de 38 de ani, cu o experienţă de peste 15 ani în munca de poliţie în gară, se afla pe peron, unde tocmai sosise trenul de noapte de la Iaşi la Timişoara, iar un alt coleg de-al său se afla la un alt peron.

Criminalul nu regretă nimic

Prins şi pus la pământ în scurt timp, ucigaşul poliţistului nu a avut nici atunci şi nici ulterior vreo urmă de remuşcare pentru fapta sa. „Nu îmi pare rău, am avut dreptate!”, a fost declaraţia lui Ioan Beşa. Culmea este că agresorul nu era nici băut şi nici nu s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul crimei, aşa după cum arată primele rezultate ale analizelor toxicologice efectuate în dosar.

Domiciliat în satul Mironu, comuna Valea Moldovei, are în cazier două condamnări pentru vătămare corporală, fapte comise în Madrid, în Spania.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Lucian Stănescu, a explicat:„Din primele cercetări rezultă că acest inculpat a mai săvârşit fapte cu violenţă în Madrid – Spania, având două condamnări în baza cărora se va stabili o eventuală stare de recidivă a acestuia până la finalizarea urmăririi penale”.

Beşa revenise la Suceava, din Spania, de puţină vreme, iar de aproximativ trei săptămâni îşi transformase maşina în casă. Tânărul de 23 de ani îşi făcea veacul în apropiere de gară. În maşina sa se puteau vedea şosete puse la uscat, haine de schimb, o plapumă şi alte bunuri de igienă. Oamenii care stau în zona străzii Jean Bart au relatat că în zilele premergătoare crimei l-au văzut pe tânărul suspect plimbându-se haotic pe străzi. Acesta ar fi avut chiar o altercaţie cu un tânăr, în zona Hotelului Socim, lovindu-l cu capul în figură.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-08-12/Ioan-Besa-ucigasul-politistului-de-la-Transporturi-Feroviare-din-Gara-Burdujeni-mentinut-dupa-gratii-pentru-inca-30-de-zile#ixzz4pcfsu8VW
Follow us: @monitorulsv on TwitterMonitorul.de.Suceava on Facebook

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.