spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Patriarhia Română, apel către poporul român: ”Trebuie să…”

- Advertisement -

Patriarhia Română reînnoieşte apelul său către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru donare de sânge, răspunzând la semnalul mai multor unităţi medicale şi centre de transfuzie din ţară privind scăderea numărului de donatori în această perioadă.

„În acest moment nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenţii chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse. Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnaţi să meargă şi să doneze sânge la centrele de transfuzie cele mai apropiate”, se arată într-un îndemn la donare de sânge, potrivit Agerpres.

Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, un model de acţiune deosebită în acest sens este reprezentat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care, pe perioada verii, în fiecare zi de miercuri, merg să doneze sânge în centrele de transfuzie sanguină din Bucureşti.

Iniţiată încă din anul 2013 de Patriarhia Română şi aprobată de Sfântul Sinod al BOR, campania „Donează sânge, salvează o viaţă” a reuşit mobilizarea a peste 25.000 de donatori, fiind recoltaţi aproximativ 12.000 de litri de sânge. „Această campanie continuă având speranţa că va încuraja pe mai mulţi români să fie solidari cu cei bolnavi”, precizează sursa citată.

sursa: https://www.realitatea.net/patriahia-romana-apel-la-poporul-roman-trebuie-sa_2091954.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.