Pensiile recalculate nu vor scădea, chiar dacă punctajul rezultat în urma acestui proces va fi mai mic decât cel inițial, a declarat marți, la Petroșani, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, prezent la o întâlnire a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, în cadrul căreia au fost ridicate probleme legate de procesul de recalculare a pensiilor.
„(…) Legea spune foarte clar că nicio pensie nu scade în cazul în care punctajul în urma recalculării este mai mic decât punctajul actual. Nu scad pensiile, ei (pensionarii — n.r.) primesc aceeași pensie ca și până acum”, a spus ministrul, notează Agerpres.
Oficialul a precizat că, în cadrul dialogului avut în sală cu reprezentanți ai organizațiilor de pensionari, aceștia și-au arătat nemulțumirea față de ritmul în care decurge procesul de recalculare a pensiilor, dar și față de faptul că sumele încasate diferă în funcție de data ieșirii la pensie.
„Sunt nemulțumiți în ceea ce privește recalcularea pensiilor. Pensionarii își doresc echitate în ceea ce privește pensiile. Față de aceeași poziție ocupată, cu aceeași vechime, în același loc de muncă, sunt pensionari care au pensii diferite în funcție de data la care au ieșit la pensie. Practic, își doresc o echitate în sistemul de pensii”, a afirmat Gabriel Petrea.
sursa: https://www.realitatea.net/ministru-pensiile-recalculate-nu-vor-scadea_2091640.html