spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

PS Corneliu a „poftit” la seminaristul de la „Vocea României”, a fost refuzat si l-a lãsat repetent!

- Advertisement -

RÃZBUNÃTOR… Prind curaj fostii seminaristi si încep sã vorbeascã despre drãcoveniile de neimaginat, pe care „Preasfintitul” Husilor le fãcea la Seminarul de unde îsi fãcuse obiceiul sã îsi aleagã victimele sexuale. Alexandru, fost seminarist, dezvãluie motivul pentru care, în 2012, nu mai putin de 8 elevi seminaristi au fost lãsati corigenti, apoi repetenti, de cãtre PS Corneliu, chiar în ultimul an de studiu. Alexandru spune cã Episcopul pusese ochii pe frumuselul Ionut Bîgea, seminaristul de loc din Bârlad, care a participat si la Vocea României. Bîgea, pasionat de muzicã, era si dirijor al corului scolii. Nu ar fi vrut în ruptul capului sã cedeze avansurilor insistente ale Preasfintitului Corneliu si, atunci, din rãzbunare, acesta l-ar fi lãsat si pe Bîgea, si el, dar si pe alti 6 colegi repetenti, chiar în clasa a XII-a. „A slujit si cât a fost oprit de la slujire. A participat la aniversarea a 10 ani de la absolvire, a unei promotii”, spune fostul seminarist, prezentând mai multe poze cu PS Corneliu, fie în Bisericã, fie la clasã, la catedrã, în fata fostilor absolventi.

„Toatã lumea stia de filmarea aceea, de la cel mai mic, pânã la cel mai mare”, spune, acum, Alexandru, referindu-se la imaginile cu continut sexual explicit, în care PS Corneliu îsi dã pe fatã orientarea sexualã. Tânãrul abia acum povesteste faptul cã necazul care s-a abãtut în 2012 asupra lui si a altor 7 colegi de clasã, s-a tras tocmai de la aceastã patimã sexualã a Preasfintitului. Alexandru sustine cã Episcopul pusese ochii pe Ionut Bîgea, colegul lor, care era si dirijor al corului, dat fiind cã avea un deosebit talent muzical. Pentru cã era frumusel si istet, Preasfintitul a pus ochii pe el si a început sã îi facã avansuri. Bãiatul însã l-a respins fãrã sã ezite, ba a mai si povestit cu colegii despre gesturile nesimtite ale Episcopului. Aceasta însã avea sã le aducã repetentia chiar în clasa a XII-a, cãci Preasfintitul, lovit în orgoliu, a reactionat în stilul sãu caracteristic: i-a lãsat corigenti si, apoi, în varã, vãzând cã Bîgea nici vorbã sã-i cedeze, i-a lãsat repetenti. Evident cã este o traumã majorã sã rãmâni repetent în ultimul an de liceu, însã Episcopului desfrânat nu i-a pãsat. Bãietii au fost nevoiti sã plece, fiecare încotro a putut, la alte scoli din judet, pentru a putea face încã odatã ultima clasã de liceu. Alexandru si Ionut Bîgiu au mers la liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad, unde au terminat studiile.

Preasfintitul are o grijã: sã facã poze!

Alexandru a prezentat câteva poze, prin care, crede tânãrul, se dovedeste cã Preasfintitul nu ar fi respectat decizia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, de a nu se mai apropia de Cele Sfinte, de a nu mai tine slujbe. „Stiu cã a participat la împlinirea a 10 ani de la absolvirea unei promotii de seminaristi. Dar nu stiu data exactã”, spune tânãrul. În poze, Preasfintitul Corneliu este vãzut la catedrã, în fata fostilor absolventi, dar si in interiorul Catedralei Episcopale, înconjurat de preoti, într-un cadru festiv.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.