HRÃNITÃ DE PÃSÃRI… Teodora de la Sihla este cea dintâi româncã trecutã în rândul sfintilor. Biserica Ortodoxã Românã o prãznuieste pe data de 7 august. Sfânta Cuvioasã Teodora de la Sihla s-a nãscut în Moldova secolului al XVII-lea, alegând încã din tinerete sã trãiascã în izolare si rugãciune în adâncimile pãdurilor de lângã Târgu Neamt. Dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant strãlucitor în muntii Sihlei, uitatã de oameni, dar acoperitã de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, pãsãrile cerului îi aduceau în ciocurile lor fãrâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihãstria, iar apã bea din scobitura unei stânci din apropiere, care se poate vedea si astãzi. La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfintilor, cu zi de prãznuire la 7 august.
Sf. Teodora de la Sihla s-a nãscut în jurul anului 1650 în satul Vânãtori (judetul Neamt), din pãrinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu, în vremea domniei lui Vasile Lupu si a Mitropolitului Varlaam al Moldovei. Tatãl sãu, stefan Joldea, era fratele voievodului Ioan Joldea al Moldovei, fiind boier cu rang de comis si armas al Cetãtii Neamt. Aceastã floare duhovniceascã si mireasã a lui Hristos, pe care a odrãslit-o pãmântul binecuvântat al Moldovei, fericita Teodora a fost cãsãtoritã de cãtre pãrinti, împotriva vointei ei, cu un tânãr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rãnit de dragoste pentru Iisus Hristos si arzând de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit sã îmbrãtiseze viata monahalã.
Marii sihastri, vechii ei sfãtuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pãdurile si muntii din tinutul Neamt, precum si duhovnicul care îi cunostea firea evlavioasã si râvna pentru rugãciunea de tainã, o îndemnau spre viata de sihãstrie. Astfel, fericita Teodora a îmbrãtisat cinul monahal la Schitul Vãrzãresti – Vrancea, iar dupã doi ani, sotul ei s-a cãlugãrit în Schitul Poiana Mãrului, primind numele de Elefterie. Dupã cîtiva ani, nãvãlind turcii în pãrtile Buzãului, au dat foc Schitului Vãrzãresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit în pãdurile seculare din partea locului, asteptând sã treacã primejdia si mânia lui Dumnezeu. La fel a fãcut si Cuvioasa Teodora. S-a retras în muntii Vrancei împreunã cu stareta ei, schimonahia Paisia, a cãrei ucenicã era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post si rugãciune, rãbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de încercãri.
Rãposând stareta ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiesti, a pãrãsit muntii Vrancei si s-a retras în pãrtile Neamtului, pentru a se nevoi în pãdurile neumblate din jurul schiturilor Sihãstria si Sihla. Egumenul lavrei a trimis-o la Sihãstria sã urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihãstriei, fericita Teodora a fost încredintatã duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfãtuind-o sã rãmânã acolo pânã la moarte, dacã va putea rãbda asprimea vietii pustnicesti, iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sã se aseze la o sihãstrie de cãlugãrite.
Cum a ajuns la Sihl si hrãnitã de pãsãri
Asa a ajuns fericita Teodora în muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit si de pestera care îi poartã numele. A stat multi ani, ostenindu-se singurã în post si rugãciuni de toatã noaptea, în lacrimi si mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihãstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mãrturisea, o îmbãrbãta, o împãrtãsea cu Sfintele Taine si îi ducea cele de trebuintã. Dupã un timp, a rãposat fericitul duhovnic Pavel, iar Cuvioasa Teodora a rãmas cu totul singurã, cãci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointã. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hranã avea doar mãcris, fructe de pãdure si alune. Dobândise darul facerii de minuni si era ca un diamant strãlucitor în muntii Sihlei, fiind uitatã de oameni, în pestera din apropiere. În aceastã pesterã s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vietii sale. Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugãciunea cea de tainã a inimii. Din timp în timp, pãsãrile cerului îi aduceau în ciocurilor lor, prin voia Domnului, fãrâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihãstria, iar apã bea din scobitura unei stânci din apropiere, numitã pânã astãzi Fântâna Sfintei Teodora. Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârsitul vietii si cunoscând cã o cheamã Hristos la cerestile locasuri se rugã lui Dumnezeu sã-i trimitã un preot ca s-o împãrtãseascã cu Preacuratele Taine. Astfel, cu rânduialã de sus, egumenul Sihãstriei a observat cã pãsãrile duceau fãrâmituri spre Sihla si a trimis doi frati sã vadã unde anume se duc. Cãlãuziti de mâna lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vãzut-o cum se ruga cu mâinile înãltate spre cer, învãluitã în luminã ca de foc. Atunci, înfricosîndu-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemându-i pe nume, le-a cerut o hainã ca sã se acopere, cãci era goalã, si le-a spus sã coboare la Sihãstria si sã aducã un duhovnic ca s-o împãrtãseascã cu Trupul si Sângele lui Hristos. Au venit ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupã ce Sfânta Teodora si-a fãcut cuvenita spovedanie si si-a destãinuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi pãrintii au fãcut slujba înmormântãrii si au îngropat sfântul ei trup în pesterã. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII.
Trupul Sfintei Teodora vândut pe niste vesminte preotesti la ucrainieni!
Trupul Sfintei Teodora a rãmas tãinuit în pesterã pânã dupã anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei în raclã de pret si le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o bisericã nouã la mosia lui din satul Miclãuseni – Iasi, le-a adus în aceastã bisericã si multã lume venea aici sã se închine, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1856 familia Sturza a convenit cu staretul Mãnãstirii Pecerska din Kiev sã dea sfintele moaste în schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti. Asa s-au înstrãinat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pãstreazã în catacombele de la Pecerska, asezate în raclã de mult pret, pe care sunt scrise aceste cuvinte în limbile românã: Sfânta Teodora din Carpati si slavonã: Sveti Teodora Carpatina.
