spot_img
22.4 C
Vaslui
26-iun.-2024
spot_img

Până duminică, în Galaţi răsună muzică de fanfară

- Advertisement -

De vineri, 4 august, până duminică, 6 august, la Galaţi se desfăşoară cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Fanfare “Iosif Ivanovici”, organizat de Centrul Cultural Dunărea de Jos, cu sprijinul Consiliului Judeţean Galaţi. Spectacolele vor începe în fiecare seară, de la ora 19.00, pe scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi. Aici vor evolua circa 270 de artişti, membri ai zece fanfare participante – adică fanfara-gazdă, a Centrului Cultural Dunărea de Jos, şi alte nouă fanfare: Fanfara “Dobrich Brass Band” – Bulgaria, Fanfara “Acord” – Chişinău, Republica Moldova, Orchestra “Valahia” din Giurgiu, Fanfara “Muzica Apelor” – Constanţa, Fanfara Municipiului Sighişoara, Orchestra “Mezzo Forte Soul Music” – Otopeni, Fanfara “Kovats Andras” – Reci, Covasna, Fanfara din Chetriş a fraţilor Lucan – Iaşi şi Fanfara “Transilvania” – Alba Iulia. “În total participă 270 de persoane, fanfarele acoperind aproape toate zonele ţării, cu excepţia Banatului şi Olteniei. Avem fanfare care vin chiar de la începutul festivalului, precum fanfara din Giurgiu, care nu a lipsit de la nicio ediţie, dar avem şi fanfare care participă pentru prima oară la Galaţi”, a spus directorul festivalului, Marin Boroghină, dirijor al Fanfarei Valurile Dunării a Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi. Deschiderea festivalului va avea loc vineri, de la ora 18.30, pe scena de pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, acolo unde toate fanfarele participante vor defila în faţa publicului, susţinând câte un scurt recital. În afară de scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor, până duminică, fanfarele participante la festival vor concerta, de la ora 19.00 la ora 20.00, şi în alte zone din oraş, respectiv Grădina Publică (vineri – Fanfara “Kovats Andras” – Reci, Covasna, sâmbătă – Orchestra “Mezzo Forte Soul Music” – Otopeni şi Fanfara “Dobrich Brass Band” Bulgaria şi duminică – Fanfara “Muzica Apelor” – Constanţa), Parcul Eminescu (vineri – Fanfara Municipiului Sighişoara şi sâmbătă – Fanfara “Acord”, Chişinău) şi Foişorul de pe Faleza Dunării (vineri – Fanfara “Acord”, Chişinău, sâmbătă – Fanfara “Transilvania” – Alba Iulia şi duminică – Orchestra “Valahia” din Giurgiu şi Fanfara din Chetriş a fraţilor Lucan – Iaşi). Potrivit organizatorilor, pentru Festivalul de Fanfare s-a alocat un buget în valoare de 100.000 de lei.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/pana-duminica,-in-galati-rasuna-muzica-de-fanfara.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.