– dintre acestea, 12 s-au înregistrat în ultima lună, fiind în supraveghere două focare, în comunele Corbasca şi Valea Seacă
De la o săptămână la alta, numărul cazurilor de rujeolă creşte, la nivel naţional, ajungând la peste 8.300 de cazuri de rujeolă şi 32 de decese.
În judeţul Bacău, s-au înregistrat, iniţial, 4 cazuri de îmbolnăvire, în toamna anului trecut, în prima jumătate a acestui an situaţia a rămas neschimbată, însă de la finele lunii iunie şi până în prezent s-au confirmat deja alte 12 cazuri, numărul total ajungând acum la 16 cazuri.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău monitorizează atent situaţia şi a luat măsuri de vaccinare a copiilor neimunizaţi, care au intrat în contact cu cei diagnosticaţi, pentru a împiedica astfel extinderea virusului.
„Începând cu sfârşitul lunii iunie 2017, la nivelul judeţului Bacău, se constată o creştere a morbidităţii prin rujeolă, înregistrându-se 14 suspiciuni, din care pentru 12 cazuri există confirmare serologică, un caz este infirmat serologic şi pentru un caz serul este în lucru. Toate cazurile au fost izolate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, fie la Secţia de Boli Infecţioase Copii, fie la Secţia de Boli Infecţioase Adulţi.”
Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău
Cei diagnosticaţi cu rujeolă au vârste de la câteva luni până la 44 de ani, majoritatea fiind din grupele de vârstă 5 – 9 ani şi 10 – 14 ani. Potrivit celor de la DSP, mai bine de o treime din cazuri au fost complicate, cu pneumonie şi/sau trombocitopenie (număr mic de trombocite) şi, din total, majoritatea au fost în mediul rural, în Letea Veche, în satul Cucova, din comuna Valea Seacă, la Băcioi, comuna Corbasca, şi la Roşiori.
„Parte din aceste cazuri se constituie în două focare: unul în satul Cucova, comuna Valea Seacă, focar cu trei cazuri confirmate, sursa a fost un caz confirmat din Adjud, iar transmiterea s-a realizat prin contactul în Secţia de Pediatrie a Spitalului Adjud. Celălalt focar este în satul Băcioi, comuna Corbasca, focar cu şase cazuri, din care cinci confirmate şi un caz în lucru.
Sursa este necunoscută. În cadrul acestor focare s-au dispus măsuri de supraveghere clinico-epidemiologică a contacţilor pe o perioadă de 18 zile de la izolarea ultimului caz din focar şi măsuri de vaccinare antirujeolică a contacţilor copii nevaccinaţi corespunzător vârstei”, a mai spus Anda Dumitrescu. Autorităţile s-au mobilizat încă de la apariţia primelor suspiciuni.
sursa: http://www.desteptarea.ro/2017-numarul-cazurilor-de-rujeola-a-ajuns-la-16/