spot_img
22.4 C
Vaslui
26-iun.-2024
spot_img

Liderii PSD băgați în ședinţa BPN, după mai bine de 10 luni! Se dezbate și situația filialei Timiș

- Advertisement -

Social-democrații se reunesc în ședința Biroului Permanent Național, forul de conducere al partidului. Deși este o ședință aparent normală, convocarea ei vine după aproape un an. Din septembrie anul trecut, deciziile au fost luate doar de către Liviu Dragnea și apropiații săi. Doar în cazurile excepționale, președintele PSD i-a chemat la București pe toți liderii partidului. Printre temele aflate pe ordinea de zi se regăsește și situația filialei Timiș, rămasă fără lider după ce Sorin Grindeanu a fost demis de CEx al PSD.

Social-democrații susțin că trebuie adoptată o decizie formală, după ce joi, 20 iulie, secretarul de stat în Ministerul Educației Petru Andea a anunțat că a fost desemnat de către conducerea PSD să se ocupe de coordonarea activității filialei PSD Timiș.

”Conducerea națională a PSD m-a desemnat să mă ocup de coordonarea activității filialei în perioada care urmează, de la 1 august. Sunt vicepreședinte coordonator. Eu am oficial funcția de vicepreședinte al organizației. Domnul Sorin Grindeanu și-a pierdut calitatea de membru al PSD în urma deciziei CEx, ca urmare nu avem președinte, iar dintre vicepreședinți, am fost desemnat eu să coordonez activitatea până când se vor organiza alegeri în filială, cel mai probabil în toamnă”, afirma Petru Andea la momentul respectiv.

sursa: https://www.realitatea.net/edin-a-importanta-la-psd-ce-pune-la-cale-liviu-dragnea_2086778.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.