ILEGAL… Un bãrbat din Vaslui a fost prins la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, cu 90.000 de tigarete de provenientã Republica Moldova, pe care voia sã le introducã ilegal în tarã. Acesta le ascunsese în locuri special amenajate pentru a nu fi descoperite, adicã în podeaua, portierele si aripile din spate ale autoturismului pe care îl conducea.
„În ziua de 15 iulie a.c., în jurul orei 00.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni-jud. Iasi, s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor de control, pe sensul de intrare în tarã, cetãteanul român Igor M., în vârstã de 36 de ani, domiciliat pe raza judetului Vaslui, la volanul unui autoturism marca Dodge, înmatriculat în România. Pentru valorificarea unor informatii, politistii de frontierã au solicitat lucrãtorilor vamali efectuarea unui control amãnuntit asupra vehiculului, ocazie cu care au fost descoperite ascunse, în locuri special amenajate în podeaua, portierele si aripile din spate ale autoturismului, 86.620 de tigarete, diferite mãrci, cu timbru de accizã Republica Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luatã mãsura retinerii tigaretelor, în valoare de 59.306 lei, precum si a autoturismului, în valoare de 22.822 lei. În cauzã politistii de frontierã efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de contrabandã, la finalizare urmând a fi dispuse mãsurile legale ce se impun”, se aratã în comunicatul de presã trimis de Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontierã Iasi.