MODESTIE SI INTELIGENTÃ Bianca Daniela Uzun, de 24 de ani, fostã sefã de promotie a Scolii Gimnaziale nr.2 din Bârlad, fostã Miss Bârlad, studiazã medicina la o facultate din Viena. Provine dintr-o familie de artisti, fiind nepoata celebrului pictor bârlãdean Nelu Grãdianu, de aceea nu se gândea nimeni cã se va orienta spre medicinã, ci spre artele frumoase. Despre Bianca Uzun am aflat cã, fiind studentã la medicinã în Viena, este întotdeauna mândrã sã spunã oricui cã provine din Bârlad, oras pe care ea l-a pãrãsit pentru a studia în Austria, sfârsind sã se cãsãtoreascã si sã rãmânã acolo. Ce spune Bianca despre studiul medicinei în capital Austriei si cum comparã ea sistemul nostru sanitar cu cel vienez, puteti afla din interviul realizat de cotidianul nostru cu ea, în care recunoaste cã … nu s-ar întoarce aici ca sã profeseze, decât dacã ar putea aduce cu ea ceea ce este bine pentru pacienti si ce-a învãtat bun acolo. Numai cã nu are încredere cã în România, si în Bârlad în special, ar avea vreo sansã sã ajungã sã lucreze, pentru cã aici functioneazã cu succes sistemul PCR (Pile – sau Partid, Cunostinte, Relatii).
Rep. Bunã, Bianca. Poti sã te prezinti putin pentru cititorii nostri?
B.D.U: M-am nãscut în vara lui 1993, în Bârlad, în familia Grãdianu, chiar în zi de sãrbãtoare, 29 august. Întârziasem cu douã sãptãmâni deja, iar mama se gândea sã meargã la Bâlci. Nu a mai reusit. M-a trimis apoi la Scoala nr. 2 cea veche, dar clasa a VIII-a am prins-o în scoala nouã. Am aflat cã sunt sef de promotie acolo, cu douã minute înainte de înmânarea diplomelor. Dirigintele nostru, domnul Savin, profesorul de Istorie, mi-a fost foarte drag. La fel si domnul profesor de matematicã Spînu Grigore – desi matematica nu a fost punctul meu forte, profesoara de Lb. Românã, care m-a tot trimis la olimipiade, si doamna Cretanu. Si doamna Mozara Gabriela. La ea mâncam biologie/anatomie pe pâine. Ce metoda avea doamna aceea profesor, nu am mai întâlnit la nimeni, si cu râs, si cu plâns, si cu cântec. De la ea mi-a rãmas probabil motivatia pentru mai târziu, desi am mers la profil economic, pentru cã era ceva complet nou. La Liceul <<Mihai Eminescu>>, am fost un elev constiincios si destul de timid. Probabil cã pentru a învinge timiditatea m-am înscris la balul de Miss Boboc. Dupã ce l-am câstigat, m-a sunat actuala viceprimãritã, Roxana Miron Feraru, sã particip la Miss Boboc Bârlad. Ea a prezentat atunci la Balul Miss Boboc Bârlad. Participãrile astea nu sunt motive de mândrie pentru mine, au fost experiente frumoase, dar nu mi-au adus bucurii prea mari mai târziu. În liceu am avut si am în continuare (desi mai rar) o relatie foarte bunã cu doamna profesor de Lb. Românã, acum cãsãtoritã, Dobrea Gabriela, care la fel, m-a sustinut la olimpiade.
Rep: Cum ai ajuns la Viena? Vei rãmâne acolo definitiv?
B.D.U. În clasa a XI-a mã hotãrâsem deja sã nu mai merg spre acelasi domeniu, al Economiei, si eventual si sã plec din tarã. Mã temeam sã nu devin “somer cu diplomã”. Îl cunosteam deja pe Dima, actualul sot, tehnician dentar, originar din Chisinãu. Purtând conversatii nenumãrate despre viitor, am descoperit cã, de fapt, medicina ar fi un punct de interes nu doar comun între noi doi. Ideea de a lucra în domeniul acesta a pãrut mult mai interesantã si mai atrãgãtoare. Mereu spun cã vreau sã lucrez cu oameni si nu cu cifre sau produse. M-am cãsãtorit la o vârstã fragedã, în ziua în care am împlinit 19 ani, apoi am plecat în Viena. Era aproape de … casã, de sufletele mele dragi, mama si sora mea. Desi începusem meditatii la limba germanã, privat, abia când am ajuns acolo m-am înscris la cursuri intensive ca sã pot ajunge la nivelul cerut, sã pot studia. A trebuit sã “pierd” trei ani ca sa mã pot prezenta la admitere. Acolo dai si examen, ai si discutie în grup si interviu cu directorul. Au fost foarte sceptici dacã voi putea studia cu doar atât de putin timp de cursuri “nemtesti”, dar mi-au dat locul. Desi initial am vrut sã devin medic stomatolog, gândul cã voi studia foarte multi ani m-a oprit din drum. Când am venit în Viena, stiam cã trebuie sã gãsim ceva repede, ca sã ne întretinem si asa am ajuns sã fiu Bibi (babysitter).
REP: Unde studiezi în Viena?
B.D.U. – Dupã experienta asta, în cei trei ani de învãtat limba si avut grijã de copii, am stiut sigur cã vreau sã lucrez cu mãmici si copii. Mamele au spus cã e cel mai bun lucru pe care îl pot face. Si asa am început cursurile la “Bachelor of Science in Health Studies”. Voi fi un asistent medical care va putea lucra oriunde, eu visez la pediatrie/maternitate. Multi m-au întrebat dacã e un fel de FEG de la noi. Nu e. Scolile de tip FEG s-au desfiintat de curând în Austria si a rãmas studiul meu, unde se cere Bacalaureat, numit aici Matura. Cei care terminã aceastã facultate sunt asteptati sã fie foarte bine pregãtiti la capitolul “Stiinta îngrijirii, studii noi, publicatii care sustin metode noi”. Existã posibilitatea unor calificãri pentru sectii de Terapie intensivã sau Palliative Care (îngrijirea oamenilor aflati în stadiu terminal) sau Master. Asta îmi place aici si e diferit de la noi: nu poti lucra asa, pur si simplu, oriunde, trebuie sã fii bine pregãtit si instruit. Si noi pe parcursul studiului, avem locuri de practicã diferite, tocmai pentru a vedea unde ne regãsim cel mai bine. Sã fim forta de muncã pregãtitã la locul potrivit. Asa am avut ocazia sã lucrez si cu oameni cu handicap grav, si cu bãtrâni, si pe sectie de Chirurgie. Urmãtoarele sunt la maternitate si la copii. Abia le astept!
O altã diferentã la studiile de aici: scriem douã licente. Una abia am predat-o de curând si a fost notatã cu 1 (foarte bine). Iubesc tema aleasã – Metoda Kangaroo Care la premature si nu numai. Uite, asta ar fi de exemplu un lucru pe care l-as aduce la Bârlad. Metoda asta nu costã nimic si e atât de beneficã. Desi multi spun cã am supravietuit si fãrã ea, poate fi sustinutã în Maternitate si, arãtând beneficiile, s-ar reduce teama mãmicilor sã nascã …în Bârlad.
REP: Poti numi Viena casa ta? Ti-e dor de Bârlad?
B.D.U – Numesc Viena “casã”, dar nu mã pot pronunta dacã va fi definitiv. Îmi iubesc tara si consider orãselul de unde vin unul extraordinar si mi-e drag. Mã gândesc cu nostalgie si cu drag. Cel mai des mã gândesc la Bârlad, în perioada când înfloreste liliacul, pentru cã îi rupeam mamei din toate grãdinile, sau când simt miros de cires ud, pentru cã aveam în fata geamului. Miros de tei ca la noi nu am gãsit încã. La noi teii miros mai puternic, mai aromat. Cum spuneam, iubesc orasul, asa cum e el, dar mã întristez când vin. Cel mai mult mã deranjeazã conexiunile si legãturile. Toatã lumea are sau trebuie sã aibã din astea ca sã poatã rezolva orice hârtie cât de micã. Trebuie sã faci parte dintr-un partid sã ai anumite facilitãti. E trist, dar adevãrat. Eu asa vãd si nu sunt singura. De aia sunt oamenii atât de necãjiti, vãd aceleasi „culori si fete” mereu. Senzatia cã timpul stã în loc în oras, nu e degeaba. Si în general România functioneazã asa, în vremurile astea. Doar cã într-un oras mai mic, cum e al nostru, se vede si se simte mai bine. Un ultim lucru mai vã pot spune: avem posibilitatea sã facem practicã în “strãinãtate”, dar nimeni din grupa mea nu a ales România, toti, inclusiv eu, mergem în Elvetia sau Germania. As vrea sã fac asta, sã vin în România, în Bârlad, doar pentru a aduce cunostinte noi si bune. Sunt însã reticentã. Mã tem de “Vine una din Viena sã ne învete pe noi??”.
