spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Fostul subprefect Sergiu Marian, eliberat conditionat din închisoare

- Advertisement -

DECIZIE FINALÃ…Cererea de eliberare conditionatã a fostului subprefect a fost, în sfârsit, acceptatã de cãtre magistrati si a rãmas definitivã, dupã ce Tribunalul Vaslui a respins solicitarea DNA ca inculpatul sã rãmânã dupã gratii pentru toatã durata pedepsei. Instanta a dispus, ieri, punerea sa imediatã în libertate, dacã nu este arestat într-un alt dosar penal. Sergiu Marian a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul terenurilor de la Agentia Domeniului Statului. Eliberarea fostului subprefect vine dupã ce acesta a executat o fractie din pedeapsa de patru ani dispusã în dosarul în care a fost judecat, alãturi de fostul director al ADS, Mihai Hudum, dar si de Daniel Prunilã, fostul director al OCPI Vaslui, pentru o suprafatã de 20 de hectare de teren luate ilegal de la Vidisamp SA. De asemenea, Sergiu Marian mai are o condamnare care, deocamdatã, nu este definitivã, într-un alt dosar cu terenuri, în care a fost trimis dupã gratii pentru 6 ani si 8 luni.

Fostul subprefect Sergiu Marian se poate bucura de libertate dupã ce Tribunalul Vaslui, instanta care a judecat apelul eliberãrii conditionate a acestuia dispusã de Judecãtoria Vaslui, a respins, ca nefondatã, solicitarea DNA ca inculpatul sã execute întreaga pedeapsã. Astfel, judecãtorii au dispus eliberarea imediatã a fostului subprefect, dacã acesta nu este arestat într-un alt dosar. Acest lucru nu este, deocamdatã, valabil. Chiar dacã a mai fost condamnat, într-un alt dosar, la 6 ani si 8 luni de închisoare, sentinta nu este definitivã. Decizia judecãtorilor vine dupã ce fostul subprefect a fost condamnat, în ianuarie 2015, la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar instrumentat de DNA privind retrocedãri ilegale de teren, în care au fost implicati si fostii directori de la ADS Vaslui si OCPI Vaslui, Mihai Hudum, respectiv Daniel Prunilã. Dupã ce a executat o fractie de pedeapsã, fostul subprefect a obtinut eliberarea conditionatã. Acelasi fost subprefect mai are o condamnare, ce-i drept, care nu este definitivã, la 6 ani si 8 luni de închisoare, într-un alt dosar instrumentat de DNA, în care a fost judecat alãturi de Cãtãlin Cupsan si alti functionari din Prefecturã pentru fapte de coruptie. În perioada în care a fost înalt functionar public, Sergiu Marian a avut grijã sã-si rotunjeascã averea, implicându-se în mai multe afaceri cu terenuri. Ulterior, actiunile sale au ajuns în fata procurorilor DNA, care au deschis mai multe dosare pe numele fostului subprefect, primul dintre ele finalizându-se cu o sentintã de doi ani de închisoare cu suspendarea executãrii pedepsei pentru acte de coruptie. În anul 2009, acesta a fost trimis în judecatã, alãturi de o angajatã a Prefecturii Vaslui si de fostul reprezentant al Agentiei Domeniilor Statului pe judetul Vaslui, dupã ce, în iunie 2007, cei trei au modificat continutul si data unei hotãrâri a Comisiei Judetene de Fond Funciar prin care 44 de hectare de teren, ce urmau sã fie atribuite unui fost proprietar într-o comunã a judetului, erau mutate în intravilanul municipiului Vaslui. În 2013, Sergiu Marian a fost trimis în judecatã, pentru a treia oarã, de data aceasta alãturi de fostul subprefect Vasile Cãtãlin Cupsan, tot pentru retrocedãri ilegale.

Patru ani de închisoare pentru fapte de coruptie

În luna august 2008, Serviciul Teritorial Iasi al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) s-a sesizat din oficiu în legãturã cu implicarea unor functionari ai Prefecturii Vaslui, a ADS sau OCPI, în schimburi ilegale de terenuri, în scopul de a împroprietãri persoane din anturajul celor trei inculpati din dosar: Sergiu Marian, pe acea vreme subprefect al judetului Vaslui, Mihai Hudum – director ADS si Daniel Prunilã – directorul OCPI Vaslui. Profitând de pozitia inculpatilor în cadrul comisiei de Fond Funciar de la nivelul Prefecturii Vaslui, procurorii DNA au stabilit cã Sergiu Marian a intrat în posesia a 21 de hectare apartinând societãtii Vidisamp Husi printr-o serie de ilegalitãti. Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului 2007, „Sergiu Marian, în calitate de subprefect al judetului Vaslui, urmãrind sã dobândeascã anumite suprafete de teren în conditii avantajoase, a conceput un plan potrivit cãruia terenurile respective urmau sã fie scoase din patrimoniul Agentiei Domeniilor Statului (ADS) Vaslui si retrocedate unor persoane cu care urma sã încheie ulterior contracte de vânzare-cumpãrare. Desi persoanele respective nu aveau dreptul la reconstituire pe respectivele amplasamente, inculpatul avea în vedere cã putea sã influenteze procedura de retrocedare, stabilind în mod unilateral, în functie de propriile interese, locatia terenurilor ce urmau a fi retrocedate”. Prejudiciul calculat de procurori prin scoaterea ilegalã din patrimoniul statului a suprafetelor de teren totalizând 21 de hectare a fost de 228.904 lei, respectiv 54.000 de euro în dauna statului, pejudiciu constând în diferenta de valoare existentã între terenurile retrocedate ilegal si terenurile la care cele douã persoane erau îndreptãtite.

Ultima sentintã de 6 ani si 8 luni încheie sirul dosarelor fostului subprefect

Sergiu Marian, pe vremea când era subprefect al judetului, împreunã cu Cãtãlin Cupsan, pe atunci secretar al prefecturii, si o functionarã, Gabriela Luca, au facilitat un schimb de terenuri în favoarea fratelui fostului subprefect, Marian Vasile Marius, care, la rândul sãu, a cerut sume importante din partea adevãratilor beneficiari. Conform rechizitoriului procurorilor DNA, „În cursul anului 2007, inculpatul Marian Sergiu, în calitate de subprefect al judetului Vaslui si de vicepresedinte al Comisiei Judetene de Fond Funciar, a initiat si a efectuat procedurile de radiere a celor douã persoane, fãrã stirea sau acordul lor, din lista pentru despãgubiri si înscrierea lor într-o altã listã, care presupunea atribuirea unor terenuri situate pe raza comunei Fãlciu. În urma demersurilor sale, subprefectul Marian Sergiu i-a facilitat fratelui sãu, Marian Vasile-Marius, achizitia terenurilor în cauzã la preturi derizorii. Subprefectul Marian Sergiu a fost sprijinit de inculpatii Cupsan Cãtãlin-Vasile, secretar al Comisiei Judetene de Fond Funciar, si de Luca Gabriela, membru al Comisiei. Inculpatii Marian Sergiu si Cupsan Cãtãlin-Vasile, în calitate de vicepresedinte, respectiv secretar al Comisiei Judetene de Fond Funciar Vaslui, au aprobat si i-au determinat pe ceilalti membri ai comisiei sã aprobe propunerile fãcute de comisiile de fond funciar Bogdana si Alexandru Vlahutã, astfel încât cele douã persoane care formulaserã cereri de restituire sã fie radiate de pe lista de despãgubiri si sã fie înscrise pe lista ce presupunea atribuirea de teren în comuna Fãlciu, din rezerva Agentiei Domeniilor Statului”. Conform procurorilor, dupã emiterea titlurilor de proprietate asupra terenurilor situate pe raza comunei Fãlciu, Marian Vasile-Marius, fratele fostului subprefect Sergiu Marian, a ridicat titlurile de proprietate de la primãrie, dupã care a cumpãrat, în numele SC Comercial Marian SRL, de la cele douã persoane îndreptãtite, întreaga suprafatã de teren contra a câte 80.000 de lei, pret sub valoarea de piatã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.