spot_img
18.1 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

(FOTO) Iaşul va avea primul Muzeu al Holocaustului din România

- Advertisement -

Oficialităţi, ambasadori, supravieţuitori şi urmaşi ai celor dispăruţi în Holocaust au cinstit memoria victimelor Pogromului. Primarul Mihai Chirica: „Îmi cer iertare în numele reprezentanţilor autorităţilor de atunci“.
A devenit o tradiţie – una dureroasă pentru multă lume – ca, la fiecare sfârşit de iunie, Cimitirul evreiesc să se umple cu oameni de toate vârstele care vin să-i plângă pe cei pierduţi, dar să-i sărbăto­rească pe cei care au supravieţuit şi care au păstrat vie şi au transmis peste generaţii amintirea acelor evenimente tragice. Ieri, sute de oameni – din Iaşi şi din alte judeţe, precum şi din Israel, urmaşi ai celor care au trăit ororile de nedescris – au comemorat victimele Pogromului de la Iaşi, din 27-29 iunie 1941. Alături de primarul oraşului, preşedintele CJ şi subprefectul judeţului, au fost prezenţi ambasadorii Israelului, Tamar Samash, şi Statelor Unite, Hans Klemm, viceprimarul Ieru­salimului, Yael Antebi, rabinul cul­tului mozaic din România, Ra­fael Shaffer, dar şi reprezentanţi ai altor religii, liderii comunităţilor evreieşti din Iaşi şi din România.
Ambasadorul SUA a citit un poem în limba română

„Se împlinesc aproape opt decenii de la Pogromul din Iaşi, dar comemorarea momentului îşi amplifică gradual tragismul. Simţim cu atât mai mult încăr­cătura dramatică a evenimentelor de acum 76 de ani, cu cât numă­rul martorilor descreşte de la un an la altul. Uitarea tinde să corupă istoria, să o deformeze. Dacă martorii dispar, atunci unul dintre cei mai importanţi stâlpi ai memoriei este valorificarea lo­curilor“, a arătat preşedintele Klaus Iohannis în mesajul său citit ieri de consilierul prezidenţial Andrei Muraru. „Foarte puţini oameni, mai ales cei tineri, ştiu foarte puţin despre aceste tragedii. Educaţia este esenţială pentru a lumina şi a deschide minţile şi inimile oamenilor şi a învăţa noile generaţii despre valorile democraţiei şi diversităţii. Trebuie să ne asumăm şi să ne cunoaştem trecutul şi istoria pentru a reuşi să ne eliberăm de orbire şi de ură şi pentru a ne proteja valori precum libertatea, mai ales în aceste zile când radicalismul, xenofobia, fanatismul şi antisemitismul ameninţă să distrugă ţările, culturile şi să aducă suferinţă şi moarte“, a spus am­basadoarea Israelului, Tamar Samash. La rândul lui, amba­sadorul Statelor Unite, Hans Klemm, a preferat, în loc de discurs, un poem al lui Paul Celan – intitulat „Tangoul morţii“ – pe care l-a citit în limba română.

Iancu Ţucărman, un venerabil supravieţuitor

„În calitate de primar al oraşului Iaşi, de reprezentant al unei comunităţi care acum 76 de ani a fost răvăşită de acele mo­mente, nu-mi voi cere scuze, îmi voi cere iertare în numele repre­zentanţilor autorităţilor de atunci. Trebuie să cinstim memoria celor care au devenit drepţi între popoare, cei care şi-au pus viaţa în joc, zeci şi sute de creştini salvând evrei datorită faptului că i-au tratat ca pe nişte egali ai lor. Şi ei trebuie sărbătoriţi în aceste zile, pentru că şi ei, alături de supravieţuitori, au devenit eroii noştri“, a spus Mihai Chirica în cuvântul său. El a arătat totodată spre sutele de morminte, toate cu data morţii în primăvara şi vara anului 1917, afirmând că nici acei evrei care au murit în războiul de întregire naţională nu trebuie uitaţi.
Aurel Vainer, preşedintele Fe­de­­raţiei comunităţilor evreieşti din România, a purtat apoi audienţa într-o excursie în trecut, cu 76 de ani în urmă, amintind suferinţa miilor de oameni în trenurile morţii. La fel au făcut Abraham Ghiltman, liderul Comunităţii evreieşti din Iaşi, şi Iancu Ţucăr­man, un venerabil supravieţuitor al Pogromului şi al Holocaustului. Au mai vorbit rabinul Iosif Was­serman, iniţiatorul „Marşului vieţii“ în Iaşi, rabinul cultului mo­zaic din România, Rafael Shaffer.

Pogromul de la Iaşi: au fost ucişi 14.850 de evrei

citeste mai departe http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/foto-iasul-va-avea-primul-muzeu-al-holocaustului-din-romania–163800.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.