spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Ce schimbări aduce 1 iulie în buzunarele românilor Citeste mai mult: adev.ro/oscc5m

- Advertisement -

De la 1 iulie intră în vigoare mai multe măsuri economico-fiscale cuprinse în programul de guvernare. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea salarizării, ea a fost publicată în Monitorul Oficial şi astfel va intra în vigoare de la 1 iulie.

Însă creşterile salariale vor fi aplicate abia de la 1 ianuarie 2018, când toţi bugetarii vor avea salarii mărite cu 25%, iar majorările vor fi acordate etapizat până în 2022. Excepţie fac medicii şi asistenţii medicale, ale căror salarii de bază vor creşte de la 1 martie 2018 la nivelul stabilit pentru 2022, adică la nivelul maxim. Totodată, şi pentru cei din învăţământ salariile se vor majora cu 20% faţă de nivelul acordat pentru februarie 2018. Cu toate acestea, vor avea loc câteva creşteri salariale de la 1 iulie, dar care au fost implementate prin Ordonanţă de Urgenţă. Astfel, militarii şi personalul contractual din Ministerul Apărării Naţionale vor avea o creştere a salariilor cu 15% de la 1 iulie. Ministrul desemnat al Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi că nu vor fi probleme în ceea ce priveşte Legea salarizării unitare, iar începând de luna viitoare ar trebui să se încaseze salariile negociate pe noua lege a salarizării unitare.

sursa: http://adevarul.ro/economie/bani/ce-schimbari-aduce-1-iulie-inbuzunarele-romanilor-1_595524d15ab6550cb8a3dc83/index.html?utm_source=realitatea&utm_medium=http://adevarul.ro/economie/bani/ce-schimbari-aduce-1-iulie-inbuzunarele-romanilor-1_595524d15ab6550cb8a3dc83/index.html&utm_campaign=CrossPromo

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.