Studentii medicinisti ieseni, printre care se vor afla si câteva zeci de studenti proveniti din Vaslui, vor protesta astãzi, de la ora 11.00, pe esplanada din fata UMF Iasi împotriva mult-criticatei decizii a Universitãtii de a mãri taxele de scolarizare. Un eveniment deja creat pe reteaua de socializare Facebook a strâns peste 600 de participanti. În urma sedintei Senatului Universitãtii de Medicinã si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi din 14 iunie, cei 40 de membri prezenti au votat în unanimitate majorarea taxelor de scolarizare ale studentilor, fãrã ca studentii sã fie consultati în prealabil. În speranta cã aceasta va trece neobservatã, taxa pentru studentii români a crescut de la 6.000 de lei la 7.500 de lei. Decizia a stârnit nemultumirile studentilor, cu atât mai mult cu cât a fost tinutã în secret pânã luni, când documentele au fost publicate pe site-ul institutiei, iar secretariatele au informat studentii cu privire la majorarea taxelor si stabilirea unor noi obligatii financiare fatã de universitate. Mai mult, revolta tinerilor priveste si decizia recentã prin care actuala conducere a UMF doreste ca prezenta la cursuri sã devinã obligatorie, iar absentele sã se plãteascã, în conditiile în care studentii sunt profund nemultumiti de calitarea anumitor cursuri, iar amfiteatrele institutiei nu pot asigura locuri pentru toti studentii unei serii. „Cresterea taxelor nu este corelatã cu vreun plan de a stimula calitatea actului educational din UMF Iasi. Este inadmisibil ca o asemenea mãsurã, contrarã bunelor moravuri si logicii, sã treacã de sedinta Senatului fãrã nici un fel de discutii, în unanimitate. Interesul studentilor de cine este reprezentat? Ne aflãm în fata unei hotãrâri ce nu poate fi ocolitã si acceptatã ca atare. O cerere de clarificare a situatiei din partea studentilor reprezentanti ar fi trebuit sã vinã prompt, când hotãrârea a fost supusã dezbaterii. Sau poate si acest drept vine doar în schimbul unui plic cu bani? Este o realã disproportie între veniturile mentionate de persoanele din conducerea institutiei în declaratiile de avere si nevoile pe care le invocã, majorând taxele pe spatele studentilor, iar fenomenul coruptiei încã este puternic în aceastã universitate.” a declarat Cosmin-Teodor Cotos, vicepresedinte al Ligii Studentilor, citat de presa ieseanã.