spot_img
18.1 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Schimbare de plan la PSD: Dragnea et comp. renunță la weekend pentru a scăpa de Grindeanu

- Advertisement -

Schimbarea de plan la PSD. Moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu va fi citită duminică în plenul celor două Camere ale Parlamentului, a anunțat vineri seara liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor.

Liderii PSD au decis, aproape de miezul nopţii, să grăbească toată procedura pentru demiterea lui Sorin Grindeanu. În timp ce negociază de zor pentru voturi, social-democraţii au decis sa citeasca maine motiunea de cenzura in plenul comun al Parlamentului!

Vineri noapte, în jurul orei 23.16, liderul grupului PSD din Senat, Mihai Fifor, a făcut precizări, într-o conferinţă de presă, că duminică la ora 16.30 se va citi moţiunea de cenzură în Parlamentul României.

„Urmărind cu mare atenţie evenimentele am decis să convocăm colegii parlamentari pentru duminică, la ora 16.30, la Parlament. Astfel, programul pentru duminică arată astfel: ora 15 – şedinţe de Grup ale grupurilor PSD şi ALDE, ora 16.00 – şedinţa, ora 16.30 – şedinţa reunită în care e citită moţiunea de cenzură”, a precizat Mihai Fifor.

PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român.

„În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale”, se arată într-un comunicat remis de social-democrați.

sursa: https://www.realitatea.net/psd-se-delimiteaza-de-grindeanu-i-ponta-o-tentativa-de-preluare-prin-for-a-a-puterii-executive_2074576.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.