spot_img
18.1 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Dragnea: Sorin Grindeanu a declanşat criza politică! Premierul este o unealtă

- Advertisement -

Președintele PSD a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizate după CExN, că decizia lui Sorin Grindeanu de a nu demisiona din funcția de prim-ministru îngreunează situația politică și că dacă acesta ar fi respectat votul social-democraților, privind retragerea sprijinului politic, astăzi s-ar fi purtat consultări la Cotroceni și s-ar fi desemnat un candidat pentru postul de premier.

„Am luat act de conferința de presă a purtătorului de cuvânt de la Cotroceni cu privire la răspunsul dat la adresa pe care i-am trimis-o lui Klaus Iohannis, prin care am informat despre deciziile de ieri. Ca atare, PSD a luat decizia după ce ne-am consultat cu colegii de la ALDe ca luni să se depună moțiune de cenzură, iar miercuri să fie dezbătută și votată. Nu ne-am dorit această situație. Recunosc că și eu și colegii mei am sperat ca după decizia de ieri din CExN va înțelege că acestea sunt regulile democratice și că trebuie să demisioneze. N-a făcut lucrul acesta, astfel că PSD a luat o decizie pe care o regret, dar aici am ajuns. Dacă ar fi dorit să nu intervină acestă criză politică, să nu se lungească, generată de refuzul de a părăsi Palatul Victoria, poate am fi ajuns la o soluție amiabilă, iar astăzi eram la Cotroceni la consultări și în seara asta am fi avut un candidat pentru funcția de prim-ministru”, a spus Liviu Dragnea.

Președintele PSD a susținut că evaluarea activității Guvernului Grindeanu a scos la iveală probleme precum lipsa unei coordonări efective a activității miniștrilor, principalul atribut al premierului. Acesta a declarat că mai mulți miniștri au intenționat să demisioneze din Executiv din cauza acestui lucru, dar că le-a cerut să nu facă asta, în speranța că se va găsi o rezolvare.

Referitor la reproșurile aduse de Sorin Grindeanu la adresa lui Darius Vâlcov, Dragnea a spus că i se pare profund incorect modul în care s-a raportat premierul la acesta: „Nici eu, nici colegii mei nu am uitat cât de des a vorbit cu Darius Vâlcov în campania electorală, înainte de numirea lui în funcția de premier și după. Vorbea destul de des cu Vâlcov, care înțeleg că atunci nu mai era un fost PDL-ist și pe care îl aprecia în fața tuturor. Vâlcov a fost unul dintre cei mai importanți membri ai echipei care a redactat programul de guvernare, ca precizare, poate chiar cel mai important”.

În opinia liderului PSD, faptul că Sorin Grindeanu nu a părăsit încă Palatul Victorie reprezintă o forțare a rezultatului alegerilor.

„Ceea ce se petrece acum la Guvern este în afara spațiului legitim, este o forțare a rezultatului alegerilor. Un grup ilegitim care a ocupat Palatul Victoria fără să mai aibă o susținere politică necesară într-un stat democratic. Ne-am dat seama de ieri, după poziția premierului din CExN și din timpul conferinței de după, că decizia noastră a fost una corectă. Poate fi dureroasă, neobișnuită, dar faptul că noi nu ne dezicem de programul de guvernare este mai important decât oricine în țara asta. Suntem pregătiți, au început deja colegii să lucreze la măsurile care trebuie adoptate și actele normative pentru a recupera rapid întârzierile. Ne dorim ca săptămâna viitoare să putem purcede la construcția unui nou guvern”, a declarat Dragnea.

El l-a catalogat pe prim-ministru drept o „unealtă”, însă a subliniat că nu știe cine s-ar afla în spatele acestuia: „Este clar că nu mai e el. În opinia noastră, și o spun cu regret, Sorin Grindeanu este o unealtă. A cui, ne este greu să ne dăm seama. În ceea ce privește noua propunere, s-a discutat și s-a stabilit să mai așteptăm câteva zile pentru a alege cea mai bună variantă”.

sursa: https://www.realitatea.net/liviu-dragnea-daca-grindeanu-demisiona-astazi-am-fi-fost-la-cotroceni-la-consultari_2074110.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.