spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Procurorii DNA fac percheziţii la instituţii publice din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ

- Advertisement -

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează, miercuri, percheziţii la sediul mai multor instituţii publice din Iaşi, Botoşani şi Neamţ, dar şi la opt sedii ale unor persoane juridice într-un dosar ce vizează fapte de corupţie.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate acestora, comise în perioada 2013 – 2016.
În cursul zilei de 07 iunie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații din care patru sunt sedii ale unor instituţii publice din județele Botoşani, Iaşi şi Neamţ‚ iar opt sunt sedii ale unor persoane juridice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul trimis de DNA.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/perchezitii-dna-la-suceava-intr-un-dosar-de-coruptie-sunt-vizate-mai-multe-institutii-publice_360125.html#ixzz4jJRfQP9q

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.