Percepția schimbărilor tacite diminuează cumva instincul curiozității. Degradarea lentă nu-ți stârnește interesul. Mucegaiul, „termitele” mâncătoare de bronz noaptea, nepăsarea…
Unde sunt valorile istorice ale orașului? E ca și când, zi de zi, privindu-l pe cel de lângă tine, nu realizezi că timpul își lasă amprenta și asupra ta, pasând ireversibilul. Soclul rămâne, statuile rezistă și ele cât pot. Multe din clădirile cu valoare istorică s-au dus una câte una.
Trecând mai rar printr-un loc sau o localitate cu pretenții, tu, cel nefiind de acolo, sesizezi că o casă se dărâmă, că unde era un teren viran a apărut una nouă – și ce nouă! Că o poartă a fost înlocuită cu alta modernă, dar poate nu așa de frumoasă. Gospodăriile din zonele de munte erau și încă mai sunt renumite, pentru frumusețea lor.
A tradițiilor transmise de-a lungul veacurilor. Au specificul datorat mai ales materialelor folosite la construcție: lemnul, și piatra pentru temelie. Lemnul era prelucrat de meșterii locului, artiști fără prea multă școală, dar cu un simț nativ al esteticului, exersat prin înfrățirea cu codrul. Cioplitori cu har, înțelepți în a îmbina utilul cu frumosul. În județul Bacău se dusese faima monumentalelor porți sculptate de la Berzunți!
sursa: http://www.desteptarea.ro/ce-a-fost-si-a-mai-ramas-poarta-fara-garduri/
