spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Portretele candidatilor înscrisi în lupta electoralã pentru fotoliul de primar

- Advertisement -

Alegeri la Fruntiseni

CANDIDATI…Duminicã, suflarea comunei Fruntiseni se pregãteste sã meargã la vot pentru a-si alege un nou primar. Scrutinul vine dupã condamnarea fostului edil, Neculai Lupu, la închisoare cu suspendarea pedepsei, pentru conflict de interese si abuz în serviciu. În cursa electoralã si-au înscris candidati majoritatea partidelor parlamentare, mai putin USR. Astfel, cu prima sansã la alegerile de duminicã pleacã Ionel Onel, candidatul PSD, urmat de liberalul Dumitru Mocanu si Gheorghe Anton, candidat din partea PMP. Pentru a câstiga încrederea electoratului, cei trei candidati au plusat pe problema strigentã cu care se confruntã comuna Fruntiseni, lipsa apei potabile. Astfel, pe pliantele electorale, candidatii au tinut sã precizeze cã aductiunea cu apã si functionalitatea acesteia reprezintã o prioritate. În plus, candidatul liberal vine cu o promisiune care tine de forarea unui put de rezervã care sã poatã alimenta, la nevoie, cele douã sate componente ale comunei, Fruntiseni si Grãjdeni. Sãtenii au ascultat pe fiecare candidat în parte dar, din punctul lor de vedere, cel mai credibil ar fi candidatul PSD (fost liberal – n.r.), Ioan Onel. Cât despre plimbarea sa de la un partid la altul, acesta sustine cã luptele interne si neîntelegerile din interiorul PNL l-au determinat sã ia decizia de a trece la PSD.

Au mai rãmas putine zile pânã când locuitorii comunei Fruntiseni vor veni la urne pentru alegerea unui nou primar. Asta dupã ce fostul edil, Neculai Lupu, a primit o condamnare definitivã, acuzat de DNA de fapte de coruptie. În lupta electoral s-au înscris, de data aceasta, doar trei candidati, unul de la PSD, unul de la PNL si unul de la PMP. Lipseste candidatul unui alt partid parlamentar, USR, un partid care nu este vizibil în judetul Vaslui aproape deloc. Un alt candidat care lipseste acum de pe tabloul electoral si cu care USR-ul ar fi avut sanse mari la alegeri este directoarea scolii din comunã, Mariana Benea, actual consilier PSD. Asa cum cel care pleacã duminicã cu prima sansã, Ionel Onel a debarcat din tabãra liberalã în cea PSD-istã, acelasi lucru se putea întâmpla si cu directoarea scolii dacã cineva ar fi avut, pentru aceasta, o propunere fermã. Cât despre Onel, dupã promisiunile presedintelui Consiliului Judetean Vaslui si vicepresedintelui de liniste în consiliul local si dupã ce apele s-au tulburat foarte mult în Partidul Liberal, acesta a decis sã aleagã „tabãra rosie” în speranta cã promisiunile electorale vor putea fi si realizate într-o proportie cât mai mare.

Ionel Onel, candidatul PSD la functia de primar

PROFIL DE CANDIDAT…La 48 de ani, Ionel Onel se poate lãuda cu o carierã didacticã de invidiat, dupã 26 de ani de activitate la catedrã. Spune cã a ales cã plece din tabãra liberalã din cauza scandalurilor si neîntelegerilor din interiorul partidului si sperã sã gãseascã la noul partid linistea de care are nevoie pentru a face ceea ce si-a propus pentru comunitate. „Acolo (liberali – n.r.) ne întâlneam pe tabere. O tabãrã era la Bârlad, alta la Husi sau alta la Vaslui. De asemenea, am venit în tabãra PSD-istã pentru cã, dacã vreau sã fac ceva pentru comunitate, am nevoie de sprijin si acesta vine de la Consiliul Judetean. Vorba aceea: Pâinea vine de la Bucuresti, dar cutitul este la CJ”, spune Ionel Onel. Candidatul PSD este licentiat în geografie si cãsãtorit cu Luminita, profesor de limba românã. Este tatãl a doi copii: Ioan Alexandru, de 23 de ani, licentiat în Stiinte Politice la Universitatea Bucuresti, si Stefan Emanuel, în vârstã de 20 de ani, student la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Facultatea de Teologie Pastoralã. „Ca primar, mi-am propus sã rezolv problema apei potabile din comunã, mai ales cã am primit asigurãri cã voi fi si sprijinit în realizarea acestui proiect. Asfaltarea si betonarea drumurilor este o altã promisiune pe care o fac consãtenilor mei. De asemenea, dotarea primãriei cu utilaje este o prioritate, mai ales cã acestea sunt foarte utile pentru întretinerea drumurilor, deszãpeziri si alte lucrãri pe plan local. Continuarea investitiilor deja începute este o altã prioritate din programul meu electoral, înfiintarea Centrului Cultural, amenajarea unui teren de sport sau sprijinirea crescãtorilor de animale sunt alte prioritãti din agenda mea ca primar al comunei Fruntiseni. Trebuie ca oamenii sã tinã cont cã toate acestea nu se pot realiza de pe o zi pe alta, dar sunt convins cã, împreunã, într-o strânsã colaborare, vom putea realiza toate acestea si sã transformãm aceastã comunã, sã-i dãm o nouã fatã, una pe care chiar o meritã”, spune Ionel Onel, candidatul PSD la functia de primar.

Liberalul Dumitru Mocanu a ajuns sã candideze printr-o „conjuncturã”

ÎNTÂMPLÃTOR…Dupã plecarea din partid a lui Ionel Onel, PNL a venit cu o nouã propunere de candidat pentru alegerile de duminicã de la Fruntiseni. De data aceasta, Dumitru Mocanu a fost alegerea liberalã. Cât despre candidaturã, acesta recunoaste cã a ajuns pe listã printr-o conjuncturã, fãrã sã insiste apoi asupra subiectului. „Am ajuns sã candidez printr-o conjuncturã, desi e putin spus. Mai degrabã pentru cã s-a nimerit ca eu sã fiu cel ales din grupul liberalilor. Am analizat ceilalti candidati si apoi am decis si eu sã fiu candidat. Pe alegãtori nu am încercat si nu încerc sã-i conving cu argumente solide de ce sã mã voteze. În schimb, le-am arãtat o cale mai dreaptã, un drum mai curat al vietii.” Mocanu se prezintã în fata alegãtorilor din Fruntiseni cu o serie de promisiuni legate, în primul rând, de aductiunea de apã, o problemã gravã cu care se confruntã comunitatea. De asemenea, promite finalizarea renovãrii scolii vechi din satul Grãjdeni, trotuare si canale colectoare în acelasi sat, proiecte europene în colaborare cu un consultant expert, pietruirea drumurilor prin Dealul Morii, punerea în functiune a centralelor termice din scoli si o nouã grãdinitã la Fruntiseni.

Candidatul PMP, inginer cu master in inginerie si management

INSISTENT…Cel de-al treilea candidat la functia de primar al comunei Fruntiseni este Gheorghe Anton, un bãrbat de 51 de ani, cãsãtorit si fãrã copii. Acesta nu este la prima încercare de acest gen si chiar dacã, de fiecare datã, nu a reusit sã obtinã un scor bun, nu este descurajat si si-a lansat candidatura si de data aceasta. „Am plecat din comunã o lungã perioadã de timp, dar acum m-am întors la casa pãrinteascã. Am candidat si în 2012 si în 2016, dar nu am reusit sã obtin un scor bun. Sunt licentiat si am un master în inginerie si management plus alte studii care mã pot ajuta sã fac fatã provocãrilor. În comuna noastrã nu s-a fãcut mai nimic în ultimii ani. Doar o scenã de 150 de milioane de lei vechi fãcutã fãrã cap. Si tot fãcã cap a fost construitã si o statie de autobuz în dreptul unei troite. Puteau sã facã la câtiva metri distantã. Nu existã un proiect european la Fruntiseni. Dupã ce se terminã cu alegerile, cine câstigã alegerile se închide în primãrie si nu mai iese. Sunt sigur cã pot fi un bun primar si am nevoie de votul oamenilor pentru a învinge coruptia, lipsa de viziune administrativã modernã si incompetenta”, spune Gheorghe Anton. Ca si ceilalti contracandidati, Anton doreste investitii în aductiunea de apã, finalizarea proiectelor începute, transport cãtre orasul Bârlad, amenajarea de terenuri sportive, parcuri pentru copii, construirea de cãmine culturale si o bunã colaborare între Consiliul Local si cetãteni.

La Grãjdeni, toti în cor: „Onel la Primãrie!” Dar doar dacã le dã drumul la apã!

ACUZATII….Localnicii din Grãjdeni, comuna Fruntiseni, spun cã s-au sãturat ca satul lor sã fie ignorat si îsi îndreaptã atentia la candidatul din satul lor, Ionel Onel, restul fiind inexistenti. „Nu am o pãrere prea bunã despre candidati înafarã de Ionel Onel. Pentru cã eu sunt PSD-ist. Sunt cu partidul ãsta din anii 90’ si nu o sã mã schimb. Au fãcut bine, când a fost sã fie au dat o gogoasã si un pahar cu suc, au stat de vorbã cu oamenii. Asa si Onel. Este foarte aproape de comunitatea noastrã”, ne-a spus Costel Ciobanu. Cu toate astea, acestia spun cã problemele curg gârlã în comunitatea lor, numai apa de la robinete nu. „Grija noastrã cea mai mare este apa potabilã. Am dat 2300 de lei ca sã ne racordãm la sistemul de apã potabilã. Acum suntem fãrã apã. Li s-a stricat o pompã si de opt luni de zile tot ne promit cã o sã dea drumul la apã”, ne-a spus Elena, fostul oficiant postal din sat. Numai un om gospodar îi poate ajuta, au spus acestia.” Am fost 13 ani oficiantã la Oficiul Postal din comunã si am ajuns sã îi cunosc pe toti. Dacã e gospodar acasã, o sã fie gospodar si în primãria. Asa cã Onel, din punctul meu de vedere, este candidatul ce va iesi primar”, a mai adãugat aceasta. „Tot ce vrem este sã ne dea drumul la apã. De anul trecut, si dupã ce am dat mii de lei, noi nu mai avem apã. A mers sistemul câteva luni dupã care curgea apã mâloasã, apoi s-a oprit de tot”, a mai povestit Costel Ciobanu. Lipsa apei este problema principalã de care se plâng cei din sat, nemultumiti cã au plãtit sistemul din banii lor. Cu toate astea, cel care va iesi primar va trebui sã rezolve multe probleme, înafarã de cele cu apa potabilã. „Pe lângã faptul cã tot satul tipã sã li se dea drumul la apã, mai sunt si alte probleme. În primul rând, noi plãtim gunoiul la primãrie, dar nu este o pubelã în satul ãsta. Mai toti îsi dau foc la gunoaie în curte. Vin de douã ori pe lunã cu cei de la 416 si culeg gunoaiele de prin râpe si nimic mai mult. Acum cã tot e campanie electoralã au mai scos pubele în sat de ochii lumii. Iar dupã ce, într-un final, au asfaltat si drumul ãsta judetean care trece prin satul nostru, avem probleme cu inundatiile. Au ridicat drumul, iar santurile le-au lãsat astupate. La prima ploaie apa îmi ajunge pânã în magazin si trebuie sã scot mâlul cu roaba doar ca sã pot primi clienti. Sunt foarte multe de fãcut si nu cred cã o sã le rezolve pe toate, ne-am pierdut încrederea în primãrie” ne-a spus Tiberiu Oprea.

Cei din Grãjdeni, sãtui sã fie tratati cu spatele, în special de cãtre viceprimãrita Liliana Sava

VOCEA SATULUI…Sãtui sã fie tratati cu spatele, în timp ce oamenii din Fruntiseni primesc toatã atentia primãriei, cei din Grãjdeni îsi spun oful. „În Fruntiseni sunt peste 300 de oameni care primesc ajutor social, iar la noi nici unul. Nu pentru cã sunt ei mai sãraci, pentru cã sunt mai cu mot. Eu am depus cerere sã primesc ajutor pentru lemne si nu am primit, deoarece casa e pe numele mamei mele care a murit. Nu am bani sã fac actele la casã si sã dezbat mostenirea, dar eu am grijã de casa aia. La Fruntiseni mai sunt cazuri ca al meu, dar ei au primit. Nu e corect asa!” a spus Costicã Anghelutã. Mai mult, sãtenii se plâng cã Liliana Sava, viceprimãrita comunei, îsi dã aere de patroanã si împreunã cu fostul primar fãceau lucrãri de ochii lumii. „Zilele astea au fost câteva sãrbãtori importante în comunã, iar noi, tinerii din Grãjdeni, am vrut sã facem o petrecere. Am fost refuzati pe motiv cã e campanie electoralã si nu sunt bani. Dar ea cum a fãcut petrecere cu fanfarã, bãuturã si musafiri din Bârlad, pe banii nostri. Au fost cam 20 de masini, iar dupã petrecere, oamenii umblau în patru labe de beti ce erau. Azi a trimis fanfara cu berile în mânã sã meargã din poartã în poartã si sã facã campanie. Tot pe banii nostri. În plus, de Înviere am plãtit 50 de lei pentru o autorizatie ca sã ne dea voie sã facem o petrecere în aer liber, dupã ce ne-am rugat foarte mult de ea. Si ca sã îsi batã mai tare joc de noi, pe autorizatie scria cã avem voie sã folosim ca scenã platforma pentru tomberoanele de gunoi. A trebuit tot noi sã curãtam terenul de bãlãdai, ca sã ne putem bucura de un drept ce îl primesc altii din comunele vecine gratis. Pe locul ãsta se aduc cetele de rromi si îsi pun corturile, aici se aruncã gunoaiele si tot aici se adunã animalele din sat sã li se facã vaccinurile. Femeia asta îsi bate joc de noi la fiecare pas”, ne-a povestit Adrian Ciobanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.