„Ziarul de Iaşi“ publică astăzi o inedită analiză a pieţei imobiliare locale: radiografia completă a pieţei apartamentelor vechi din oraş, pe cartiere. În cadrul acesteia am inclus şi un amplu tabel cu preţurile pe cartiere, per metru pătrat de apartament, pe mai multe categorii de locuinţe, în funcţie de numărul camerelor acestora. Cum este stabilit preţul apartamentelor? Care sunt zonele cele mai ieftine şi cartierele cele mai scumpe din oraş? n ce spun cifrele? Ce spun cunoscătorii acestei dinamice şi schimbătoare pieţe?
„Ziarul de Iaşi’ a trecut în revistă ofertele din piaţa apartamentelor din Iaşi şi prezintă cititorilor care sunt cele mai ieftine şi cele mai scumpe zone din municipiu. Calculul este făcut pe metrul pătrat, după ce am analizat site-urile: imobiliare.ro, olx.ro, storia.ro, imobiliare.ro şi lajumate.ro. Am ales să luăm în calcul toate variantele: apartament cu o cameră, cu două, trei şi patru camere. Observăm că cele mai scumpe zone sunt: zona centrală, Copou şi Podu de Fier (Târgu Cucu). Se poate remarca faptul că valoarea unui metru pătrat scade odată cu creşterea suprafeţei, adică un metru pătrat dintr-un apartament cu o cameră va fi mai scump decât un metru pătrat dintr-un apartament cu trei sau patru camere, chiar dacă vorbim de aceeaşi zonă. Dacă există zone unde preţul pe metru părtat scade considerabil în raport cu suprafaţa, cum ar fi în Dacia sau Alexandru, se observă că preţul rămâne relativ constant pe Copou, în zona Gării, zona centrală şi Podul de Fier.