În 1916 linia frontului trecea şi prin Mărăşti, un sat mic, cu oameni simpli, agricultori şi crescători de animale. Tăvălugul evenimentelor le-a dat peste cap viaţa simplă, dusă între munţi înalţi, cu un peisaj accidentat, în care nimeni n-ar fi crezut că va ajunge maşina de război nemţească. În cel mai scurt timp, locuitorii au fost evacuaţi, fie la Cîmpuri, fie la Vidra sau Vizantea. Au fost urcaţi în căruţe, cu copii cu tot, doar cu ce aveau pe ei, şi îndepărtaţi de linia frontului. Oamenii povestesc şi acum, ce au aflat de la bunicii şi părinţii lor, că era o vreme câinoasa, nu aveau ce mânca, nu aveau ce îmbrăca. Copiii mici au murit fiind îngropaţi departe de casele lor. Situaţia era atât de disperată, încât nimeni nu mai credea în minuni.
În Mărăşti nemţii şi-au ridicat case din lemn, şi-au făcut adăposturi, ca şi cum acolo ar fi trebuit să rămână, pe veci. Copiii mureau foame, cei mai mărişori, se apropiau de punctele în care nemţii sacrificau animale şi se băteau pe maţele aruncate la câini…. Aşa au dus-o până în iulie 1917. În cea mai glorioasă bătălie dată de la începutul campaniei de trupele Diviziei a III-a, s-a eliberat la 11 iulie 1917 satul Mărăşti din mâinile duşmanilor. Bravele trupe au mai eliberat în acea memorabilă bătălie şi alte sate, însă nici unul n-a avut de suferit de pe urma armatei duşmane ca satul Mărăşti, ajuns o ruină, iar sătenii alungaţi de urgie. Luptele care s-au dat aici au fost grele, multe dintre atacuri s-au dus la baionetă. Cu pierderi mari, nemţii au fost nevoiţi să se retragă, soldaţii români reuşind să împingă linia frontului cu 20 de kilometri spre vest. Martorii acelor vremuri au declarat că soldaţii români au urcat pieptiş coasta Mărăştiului şi i-au surprins pe nemţii, care au lăsat pe masă, aşa cum au apucat, cafeaua, şapca, îmbrăcămintea…, şi au fugit. Însuşi Generalul Anton Ludwig August von Mackensen, care nici până la moartea sa nu şi-a recunoscut înfrângerea suferită, a povestit un lucru incredibil şi anume, că armata română a renăscut din propria-i cenuşă, soldaţii, mai mult goi decât îmbrăcai luptând ca nişte diavoli.
sursa: https://www.ziaruldevrancea.ro/special/educatie/omagiu-satului-erou-marasti-
