– este vorba despre doi localnici, soţ şi soţie, care au fost luaţi de viitură în timp ce traversau cu o căruţă pârâul din satul Răchitiş
Zeci de pompieri, jandarmi şi poliţişti au fost mobilizaţi, azi-noapte, în comuna Ghimeş-Făget, după ce s-a sesizat dispariţia a două persoane, soţ şi soţie, el de 78 de ani şi ea de 70 de ani, din satul Răchitiş.
Oamenii ar fi fost luaţi de viitură, în timp ce treceau cu o căruţă pârâul din localitate, al cărui nivel a crescut, ieri seară, foarte mult, în urma unor precipitaţii însemnate.
Sătenii au alertat autorităţile după ce au găsit căruţa ruptă în albia pârâului şi calul mort undeva mai în aval.
„Azi dimineaţă au venit acasă la Bolovăniş şi apoi s-au dus sus la stână la vaci, la Răchitiş. Eu eram plecat la Piatra Neamţ când am fost sunat să vin că s-a întâmplat treaba asta. Nu ştim nimic de ei, dar calul a fost găsit mort”, spunea Gheorghe Neagu, fiul celor dispăruţi.
„Am căutat şi noi, dar ce să găsim că a plouat tare, apa este mare. S-a găsit jumătate de căruţă la deal, cealaltă jumătate mai la vale şi calul mort”, povestea un localnic. Salvatorii au început căutările de pe mal, imediat ce au ajuns în localitate, dar, fiind noapte, misiunea lor a fost mult îngreunată. Au rămas totuşi în zonă pentru monitorizarea cursului de apă.