spot_img
19.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Dacă aveţi azi bilet de avion, atenţie la greva controlorilor de trafic aerian!

- Advertisement -

Controlorii de trafic aerian intră astăzi, la ora 9, în grevă. Negocierile sindicatului cu conducerea regiei Romatsa au eşuat.

Angajaţii vor asigura, conform legii, cel puţin 30 la sută din traficul aerian. Chiar dacă „există şanse rezonabile“ – după cum spuneau ieri chiar reprezentanţi ai protestatarilor – ca greva să fie suspendată tot azi, protestul poate să afecteze unele curse programate pentru această dimineaţă.

Pe pagina de internet a Aeroportului Internaţional Iaşi, www.aeroport.ro, în prima jumătate a zilei de astăzi sunt prevăzute să decoleze avioane spre Otopeni (9.30, 12.30, 14.00), Roma (13.40), Bergamo (13.50) şi Londra (14.30).

Controlorii de trafic aerian au făcut o grevă de avertisment, de două ore, pe 12 mai, dar negocierile pe marginea celor aproximativ 50 de solicitări au rămas de atunci fără niciun rezultat.

Conflictul este mult mai vechi: sindicaliştii susţin că încă din august 2016 au trimis nenumărate memorii, inclusiv la Preşedinţie, pentru a semnala problemele din sistem cauzate de managementul defectuos, însă „autorităţile au fost surde“.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/daca-aveti-azi-bilet-de-avion-atentie-la-greva-controlorilor-de-trafic-aerian–161169.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.