Au fost adoptați de părinți din străinătate în anii tulburi de după 1990. Pentru că părea o cale ușoara de scăpa de o problemă, pentru că părea că li se oferă șansa unei vieți îndestulate, de care nu ar fi avut parte în țară. Frații au fost despărțiți brutal, uneori adopția s-a făcut la limita legii, de unii copii nu se mai știe nimic. Astăzi, copiii uitați ai României își caută rădăcinile și vor să-și cunoască părinții biologici.
Adopțiile au fost un subiect sensibil și controversat în ultimele două decenii din cauza faptului că în anii 90, după Revoluție, legislația era ambiguă, cu multe lacune. La fel ca în alte domenii, România a trecut de la o extremă la alta.
Înduioșați de reportajele care prezentau „orfelinatele groazei” și încurajați de faptul că statul român nu pune prea multe condiții, străinii s-au grăbit să înfieze un copil dintre cei ocrotiți în centrele de plasament sau, uneori, să-l „cumpere” direct din familie.
Mame foarte tinere și necăsătorite, femei chinuite de un soț violent și iresponsabil sau subjugate de sărăcie, care nu erau în stare să hrănească încă un copil, și-au dat consimțământul. Anii au trecut, iar copiii înfiați de străini au terminat studiile, au ajuns adulți și au început să-și caute familia biologică. Unii și-au regăsit părinții și frații, alții, nu. Nu încă.
Cristi-Anthony, o istorie cu happy-end
Între cei norocoși, care au avut și resursele financiare necesare, și sprijinul familiei adoptive, se află Anthony Laberge, din Canada, care și-a descoperit familia în Colonești: mama și surorile mai mici, care îi seamănă incredibil de mult. Toți blonzi și pistruiați, cu ochi luminoși și un zâmbet larg, de om cu suflet bun.
Prima oară, Anthony, care și-a recuperat și numele de Cristi între timp, a venit în România cu mama și bunica din Canada, dar nu a reușit să-și întâlnească familia naturală. A doua oară a venit însoțit de fratele său și de un unchi. Abia atunci, cu sprijinul autorităților, și-a întâlnit mama, apoi a vizitat-o.
Am fost prezentă la această întâlnire emoționantă, am scris despre ea și am rămas prietenă cu Anthony pe facebook. De atunci, tânărul ține legătura cu familia din Colonești, postează poze cu mama și surioarele lui, e mândru de ele și le vizitează în fiecare an.
sursa: http://www.desteptarea.ro/intoarcerea-fiilor-risipiti-copiii-adoptati-de-straini-isi-cauta-parintii/