spot_img
19.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Grevă japoneză în administrația locală! Peste 120.000 de funcționari publici refuză să mai lucreze

- Advertisement -

Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, anunţă că, începând de astăzi, angajaţii din administraţia publică vor înceta lucrul, oamenii fiind nemulţumiţi că în legea salarizării unitare nu a fost introdusă o grilă pentru funcţionarii din acest domeniu.

UPDATE: Administrația locală a intrat în grevă japoneză

Este grevă japoneză, miercuri, în majoritatea primăriilor din ţară. În majoritatea primăriilor din țară angajații poartă banderole albe, în semn de protest.

Începând cu ora 10.00, funcționarii publici au refuzat să mai lucreze și au ieșit în fața sediilor instituțiilor, fiind nemulțumiți de proiectul Legii salarizării.

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a anunțat că la protestul de miercuri vor participa peste 120.000 de oameni. Sindicaliştii susţin că săptămâna următoare, în funcţie de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaţilor, care este for decizional, va fi organizat un miting, potrivit Mediafax.

„Actuala forţă politică coordonatoare sfidează Constituţia României, exclude din legea salarizarii categoria administraţiei publice locale, sfideaza legea privind statutul funcţionarilor publici, care prevede că salarizarea se face prin lege, nu prin decizii ale Consiliului Local sau Judeţean. Cu toate că am încercat să corectăm aceste derapaje, mesajul nostru e că fără proteste nu se poate corecta această lege. Suntem nemultumiţi de faptul că nu a fost introdusă o grilă de salarizare pentru funcţionarii din administraţia publică”, a declarat Sebastian Oprescu.

sursa: https://www.realitatea.net/protest_2065910.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.