PROPUNERE…Primarul Vasluiului, Vasile Pavãl, si cei doi viceprimari ar putea primi, în plus fatã de salariile anuntate prin legea salarizãrii unice, 1.450 de lei la salariu, adicã un punct în plus. Asta ar însemna cã salariul lui Pavãl ar ajunge, ca edil al municipiului resedintã, la 13.500 de lei, la fel ca salariul prognozat pentru prefectul judetului. La fel vor primi si primarii de municipii, orase si comune, dar si viceprimarii din tot judetul, cu conditia ca noile modificãri sã treacã si de Camera Deputatilor. Senatorii au adus modificãri proiectului initiat de PSD, majorând salariile alesilor locali, ai angajatilor din Gãrzile de mediu, din ANI, ANAF si din Educatie. A fost adoptat un amendament propus de PNL si UDMR prin care au fost majorate cu 1.450 lei indemnizatiile tuturor primarilor si viceprimarilor de orase din România, mai putin pe cele ale primarului si viceprimarilor generali ai Capitalei si cele ale presedintilor si vicepresedintilor de Consilii Judetene. „Nu cred cã va trece de Camera Deputatilor, nu intrã în grilã”, a spus deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, presedintele Comisiei de muncã din Camera Deputatilor.
Senatorii au majorat cu 15% începând cu 1 ianuarie 2018 si salariile angajatilor din serviciile deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Mediului, cu 10% cele ale personalului de specialitate al Consiliului Legislativ si cu 15% salariile angajatilor Agentiei Nationale de Integritate care lucreazã cu informatii clasificate. Salarii mai mari vor avea si angajatii ANAF, parlamentarii afirmând cã în proiectul initial a existat o „eroare materialã”, pentru cã acesti bugetari nu erau introdusi în grila de salarizare a administratiei publice centrale. Amendamentul adoptat înseamnã o majorare cu aproximativ 3.000 de lei pentru functiile de conducere si între 100 de lei si 1.800 de lei pentru functiile de executie. Majorãrile au venit dupã o serie de proteste ale angajatilor ANAF. O altã modificare se referã la sporul de 15% pentru persoanele cu handicap, care va fi acordat tuturor categoriilor. În Comisia de muncã a Senatului au fost adoptat si mai multe amendamente de majorare a salariilor din familia ocupationalã de functii bugetare „învãtãmânt”, astfel încât un director general administrativ al universitãtii va avea un salariu cuprins între 11.003 si 14.477 lei, la fel ca decanul, iar secretarul sef al universitãtii va avea salariu de pro-decan, cuprins între 10.037 si 12.459 lei. De asemenea, Comisia de muncã a Senatului a introdus o nouã functie, aceea de administrator sef facultate, care va avea, în 2022, un salariu cuprins între 6.580 si 7.546 lei. Au fost adoptate modificãri si pentru personalul din Apãrare. Un amendament votat spune cã, în caz de deces al unui militar sau politist, urmasii sã primeascã echivalentul a 12 salarii sau solde ale celui decedat, indiferent de vechimea în muncã a respectivului. În prezent, urmasii celor care au peste 25 de ani vechime, primesc un ajutor cuprins între 15 si 20 de solde. La propunerea ministrului Muncii, Olguta Vasilescu, Comisia a eliminat si articolul din legea salarizãrii care prevedea suspendarea, pânã în 2019, a actualizãrii pensiilor speciale în functie de majorarea salariilor, astfel încât mãsura va rãmâne în vigoare. Dupã votul din Senat, proiectul va ajunge si în Camera Deputatilor, pentru votul final. Camera este forul decizional pe acest proiect. „Nu cred cã va trece de Camera Deputatilor, nu stiam cã s-a majorat cu un punct salariile tuturor primarilor si viceprimarilor. Nu mai încap în grilã majorãrile de salarii. De exemplu, viceprimarul Bârladului, care ar avea 5,5 salarii minime brute, ar urma sã primeascã 6,5 salarii brute, dar este prea mult. Noi, în Camera Deputatilor, vom analiza toate aceste propuneri”, a spus deputatul vasluian Adrian Solomon. Guvernul doreste intrarea în vigoare a proiectului la 1 iulie.