Peste 8.500 de români care primesc pensii speciale se numără printre beneficiarii celor mai scurte stagii de cotizare la sistemul public de pensii, uneori de doar 14 ani.
Aproape 8.500 de pensionari din rândul magistraţilor, grefierilor, experţilor şi tehnicienilor criminalişti, piloţilor, însoţitorilor de bord, membrilor echipajului de cabină, navigatorilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, auditorilor publici externi ai Curţii de Conturi şi altor câteva categorii profesionale au încasat în luna martie pensii speciale, potrivit celor mai recente informaţii centralizate ale Casei Naţionale de Pensii Publice.
Aceştia cotizează între minimum 14 şi 25 de ani la asigurările sociale de stat şi, graţie unor legi care le oferă privilegii pe viaţă, obţin la pensie 80% din veniturile realizate fie în ultima lună, fie ultimul an de muncă, potrivit economica.net.
Spre exemplu, auditorii publici externi la Curtea de Conturi au dreptul, la împlinirea vârstei standard de pensionare, la pensie specială, dacă au cel puţin 14 ani vechime în funcţie, în timp ce diplomaţii cu minimum 15 ani vechime în Ministerul Afacerilor Externe au dreptul, la împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensie specială.
Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care oamenii datorează şi plătesc contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Miercuri, 17 mai, pensiile speciale au fost îngheţate până la 1 ianuarie 2019. Guvernul anunţase iniţial îngheţarea pensiilor de serviciu în proiectul legii salarizării unitare şi mai apoi în programul de convergenţă pentru perioada 2017 – 2020.
sursa: https://www.realitatea.net/scandalul-pensiilor-speciale_2065780.html