spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Comuna Tãcuta are un nou viceprimar

- Advertisement -

ALEGERI…În sedinta de ieri a Consiliului Local al comunei Tãcuta, a fost ales noul viceprimar dupã ce vicele Beraru a fost exclus din partid. În locul lui a fost ales Leonas Ungureanu, consilier PNL, cu 7 voturi pentru, 3 împotrivã si 3 abtineri. Alegerea s-a fãcut fãrã sã se tinã seama de faptul cã Beraru a atacat în contencios decizia partidului de excludere si cã acesta a depus plângere si la Curtea de Arbitraj al Partidului National Liberal. Pe ordinea de zi a sedintei, primul punct a fost cel a validãrii unui nou consilier local liberal, cel care a luat locul fostului vice. Astfel, la Tãcuta, locul lui Beraru a fost luat de cãtre Cornel Hargidan, urmãtorul pe lista de consilieri ai PNL Tãcuta. Chiar dacã la Tãcuta a fost ales un nou viceprimar, specialistii spun cã numirea are tentã de ilegalitate dacã tinem cont cã ar fi trebuit întâi solutionatã contestatia depusã de Beraru si apoi numirea unui viceprimar. Nu au lipsit nici discutiile aprinse atunci când s-a pus în discutie licitarea pãsunii comunale. Cei câtiva crescãtori de animale prezenti în salã l-au acuzat pe primar de lipsã de loialitate si cã nu si-a tinut cuvântul dat atunci când a promis cã pãsunea va rãmâne în folosintã tuturor celor care detin animale.

Planul edilului de la Tãcuta a fost dus la bun sfârsit ieri, dupã validarea unui nou consilier si alegerea unui viceprimar care sã-l înlocuiascã pe Ion Beraru. De asemenea, „mãrul discordiei” între fostul vice Beraru si edilul Florin Ionel a fost, din nou, discutat în sedinta de consiliu local de ieri. Prin comunã se vorbeste cã ruptura dintre cei doi ar fi apãrut dupã ce edilul nu si-a tinut promisiunea fatã de sãteni de a lãsa, anul acesta, în folosintã, pãsunea tuturor crescãtorilor de animale si a tinut sã o scoatã la licitatie. Astfel, de ieri, comuna Tãcuta are un nou viceprimar în persoana consilierului local liberal Leonas Ungureanu votat cu 7 voturi pentru, 3 împotrivã si 3 abtineri. Cu câteva minute înainte de sedintã, consilierii liberali au coborât de la o „instruire” tinutã în biroul primarului, la care a luat parte si Marius Arcãleanu, reprezentantul conducerii judetene a PNL Vaslui. Cu lectia bine învãtatã, acestia au votat în unanimitate alegea viceprimarului si validarea consilierului care-l înlocuieste pe Ion Beraru din Consiliul Local. Astfel, tot de ieri, CL Tãcuta are un nou consilier în persoana lui Cornel Harghidan. Toatã aceastã poveste nu este vãzutã cu ochi buni de cãtre oamenii din Tãcuta care dezaprobã modul în care Florin Ionel l-a înlãturat pe fostul viceprimar, Ion Beraru. „Nu vrem un nou viceprimar. Mai degrabã un nou primar. Au mers împreunã în campanie si au reusit sã scape comuna de fostul primar care nu fãcea mai nimic. Ar fi trebuit sã meargã împreunã mai departe si sã facã ceva pentru comuna asta. Nu e bine ce se întâmplã acum, în Tãcuta”, spun oamenii din comunã.

Beraru cautã dreptatea în instantã, dupã ce liberalii au fortat debarcarea sa

CONTESTATIE…”Este o decizie a primarului Florin Ionel luatã fãrã a avea motive serioase. Vrea sã facã ordine în Tãcuta asa cum crede de cuviiintã si dã afarã din partid pe oricine care nu este de acord cu el. Consilierii locali sunt obligati sã voteze asa cum li se cere de la Vaslui fãrã sã-i întrebe nimeni ce doreste fiecare. Este doar decizie de partid si atât. Am depus contestatie la Curtea de Arbitraj si urmeazã sã mã adresez si instantei de judecatã în contencios administrativ”, spune Ion Beraru. Chiar dacã unii spun cã cei din Consiliul Local nu aveau dreptul sã valideze un nou viceprimar, specialistii spun altceva. Cel care ar fi încãlcat legea ar fi chiar cel care a trimis, cãtre Prefectura Vaslui, adresa de retragere a sprijinului politic al lui Beraru. Si asta pentru cã existã o contestatie care nu a fost discutatã în interiorul partidului si adresa ar fi trebuit sã ajungã pe masa Prefectului abia dupã ce ar fi existat o decizie definitivã. „Ordinul Prefectului a fost emis în baza unei adrese a Partidului National Liberal. Dacã existã o contestatie a deciziei care nu a fost finalizatã, atunci partidul va trebuie sã-si asume ce se va întâmpla apoi”, spune prefectul judetului, Bogdan Isabel.

Licitatia pentru pãsune, o nouã ceartã în CL Tãcuta

DISPUTE…Dacã prima parte a sedintei, cu validarea unui nou consilier si alegerea unui viceprimar la Tãcuta, a trecut repede, ultima parte a sedintei de ieri a avut si momente de tensiune. S-a pus, din nou, în discutie, faptul cã licitatia a fost fãcutã cu usile închise si a lipsit informarea cetãtenilor din comunã. De asemenea, oamenii l-au acuzat pe edilul Florin Ionel de faptul cã nu si-a tinut cuvântul si nu a respectat o decizie mai veche a Consiliului Local, prin care se voia ca toti crescãtorii de animale sã poatã folosi pajistea. „Pe 9 martie ati promis cã pãsunea se va da oamenilor. Acelasi lucru l-ati promis si la sfârsitul lunii. Pe 3 aprilie, cetãtenii au iesit si au igienizat pãsunuea ca, pe 10 mai, sã auzim un zvon doar cã va fi scoasã la licitatie. Asa-zisa licitatie s-a tinut cu usile închise si au fost repartizate suprafete mari doar la patru persoane”, spun crescãtorii de animale. De asemenea, acestia au înaintat un memoriu primãriei prin care au cerut încredintarea directã, pe categorii de animale. Consilierul local PSD din Dumasca a cerut anularea licitatiei si a depus, în acest sens, o altã cerere. „Am solicitat informatii, dar nimeni nu mi-a spus nimic. A fost doar o capcanã în care am cãzut din nestiintã. Nu avem de unde sã ne informãm decât de aici, de la primãrie”, a spus consilierul. În replicã, secretara primãriei i-a trimis pe cei neinformati sã consulte Monitorul Oficial – „de acolo vã puteti informa”. De asemenea, crescãtorii de animale prezenti la sedintã au cerut primarului sã scoatã avizierul la stradã, din curtea primãriei, sã poatã fi consultat de toatã lumea. „La ora 16.00 primãria se închide. Scoate-ti panoul acela în stradã sã-l putem vedea cu totii. Au licitat doar patru oameni si atât”, spunea unul dintre cei prezenti în sala de sedintã.

Lista celor care au licitat pentru pãsunea din Tãcuta

Crescãtorii de animale au dreptate sã fie supãrati în conditiile în care doar sase persoane au cumpãrat caietul de sarcini si s-au înscris la licitatie. Iatã lista acestora: Luminta Ciobotaru a licitat pentru 9 hectare cu 100 de lei/ha, Lãcrãmioara Alexa a licitat pentru 39,34 ha, cu 43 de lei/ha pentru 100 de ovine si 5 bovine. Sorin Moloman – 45 de hectare cu 42 de lei/ha pentru 414 ovine. Ion Diaconu – 6,12 ha la 340 de ovine si 60 caprine. Grigore Platon – 60 de hectare la 70 de lei/ha, cu 280 de ovine si Ionel Negru – 45,9 ha la 46 de lei/ha la 199 ovine, 10 caprine si douã bovine.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.