După ce, la începutul acestei luni, Asociaţia Columbofililor şi Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici a protestat autorizat, deoarece Direcţia Sanitar Veterinară a închis piaţă de păsări şi animale mici, ce funcţiona de ani buni în cadrul Pieţei Centrale din oraş, duminică dimineaţă, crescătorii de păsări au protestat spontan. ”Vrem piaţă liberă, vrem piaţă liberă” au scandat cele câteva zeci de gălăţeni care au participat la protestul spontan. Oamenii au aprins lumînări şi au pus şi porumbei în cuştile unde acum nu mai au acces. ”Aici erau porumbei şi acum punem lumânări că a murit piaţa noastră de păsări“, spuneau oamenii. Crescătorii de păsări spun că nu foloseau această piaţă doar pentru comerţ. Era un loc unde copiii puteau vedea tot felul de păsări şi animale mici, iar gălăţenii mai cumpărau câte ceva. Nu înţeleg de ce în alte oraşe pot există pieţe similare şi în Galaţi nu. Doar sâmbăta şi duminica dimineaţa, câteva ore, era piaţa deschisă aşa că, protestatarii spun că nu înţeleg pe cine deranjau atât de mult. Poliţiştii locali au intervenit deoarece era o acţiune fără autorizaţie. Direcţia Sanitar Veterinară Galaţi a transmis încă de la primul protest, cel de pe 2 mai, un comunicat de presă în care a explicat că actuală legislaţie, înăsprită şi după prezenţa cazurilor de gripă aviară, nu mai permite un astfel de comerţ. Li s-a recomandat crescătorilor să îşi fac un petshop. Şi Primăria Galaţi cunoaşte situaţia şi ar găsi o alternativă dar pentru asta ar trebui să existe colaborare. ”Crescătorii de păsări şi animale mici nu înţeleg că această activitate nu o mai pot face pe tarabă. Nu au înţeles acest lucru. Ei s-au organizat, sunt într-o asociaţie, membrii asociaţiei plătesc o anume cotizaţie şi, în baza acestei cotizaţii, preşedintele lor ar fi trebuit să închirieze de la Adiministraţia Pieţelor o hală sau un spaţiu care să se fi pretat la genul acesta de activităţi gen pet shop. Conform noii legislaţii, nu mai poţi face acest gen de activitate pe tarabă. Acesată activitate se poate face doar în spaţii special amenajate “, a precizat Picu Apostol Roman, viceprimar Primăria Galaţi. Crescătorii de păsări şi animale mici spun că nu se vor opri aici cu protestele.