TRANZIT…Procurorii DIICOT si politistii Biroului de Combatere a Crimei Organizate au descins, ieri, în Vama Albita. Oamenii legii au primit o sesizare conform cãreia douã persoane au încercat sã introducã în tarã o cantitate neprecizatã de droguri. Deocamdatã, a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetãri urmând ca, dupã analizele de laborator care sã confirme existenta drogurilor, sã fie dispuse mãsurile legale ce se impun. Cu douã zile mai devreme, prin acelasi punct de trecere, o tânãrã de 24 de ani din Bucuresti a încercat sã introducã în tarã suma de 37.000 de euro. A fost prinsã si 27.000 de euro au fost confiscati. De asemenea, bucuresteanca s-a ales si cu o amendã în valoare de 3.000 de lei.
Dupã tigãri si alcool, a venit si rândul drogurilor sã fie tranzitate prin Vama Albita. Deocamdatã, o astfel de încercare a fost dejucatã de vigilenta vamesilor si politistilor de frontierã. Ieri, acestia au descoperit asupra a douã persoane douã plicuri cu substante interzise si mai multe comprimate. În scurt timp, în vamã au ajuns procurorii DIICOT si politistii Biroului de Combatere a Crimei Organizate. Oamenii legii au ridicat cele douã plicuri si comprimatele, apoi le-au trimis la laborator. Analizele vor confirma sau infirma dacã este sau nu vorba de droguri. “Deocamdatã este un dosar în lucru. Urmeazã ca probele ridicate sã fie analizate în laborator pentru a se stabili, cu exactitate, despre ce fel de substante este vorba. Dacã analizele vor confirma faptul cã persoanele aveau substante interzise asupa lor, se vor lua mãsurile legale ce se impun în astfel de cazuri”, spune procurorul DIICOT Irina Perjoiu. Acest caz vine la scurt timp dupã ce o tânãrã de 24 de ani din Bucuresti a încercat sã treacã prin vamã, fãrã sã declare, 37.000 de euro. A fost prinsã cu banii asupra ei si 27.000 de euro au fost confiscati. Pe deasupra, tânãra s-a ales si cu o amendã de 3.000 de lei. “Ca urmare a faptului ca persoana nu si-a îndeplinit obligatia legalã de a declara în scris sumele de bani detinute, conform prevederilor legale, lucrãtorii vamali au luat mãsura confiscãrii sumei de 27.000 euro, detinutã peste plafonul vamal admis (10.000 euro), si tânãra a fost sanctionatã contraventional cu amendã în valoare de 3.000 lei”, au declara reprezentantii Punctului de Trecere a Frontierei Albita. Astfel, în ziua de 7 mai, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor de control pentru a intra în tarã, ca pasagerã într-un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Moldova, Cristina C., cu cetãtenie românã, în vârstã de 24 de ani, domiciliatã pe raza municipiului Bucuresti. În baza profilului de risc, echipa comunã de control formatã din politisti de frontierã si lucrãtori vamali a procedat la efectuarea unui control amãnuntit asupra autovehiculului si persoanelor, ocazie cu care a descoperit, ascunsã în bagajele personale ale tinerei, în scopul sustragerii de la controlul de frontierã, suma de 37.000 euro.