ÎNTÂLNIRE… Actorul vasluian Eugen Tugulea s-a întors în orasul sãu natal de care îl leagã atâtea si atâtea amintiri. A venit sã revadã locurile copilãriei, dar mai ales oameni dragi, colegi de scoalã sau prieteni din adolescentã. Mâine, de la ora 11, la Cafeneaua de la parterul Hotelului Racova, actorul se va reîntâlni cu colegii de la Scoala Tehnicã de Cooperatie Vaslui în cadrul unei reuniuni de clasã dupã 66 ani de la absolvire.
Actorul a plecat din Vaslui în urmã cu peste 60 ani si a revenit în oras doar ocazional. Dupã ce si-a efectuat studiile la Institutul de Teatru din Iasi, apoi la cel din Cluj si, în cele din urmã, la Bucuresti, acesta a ales sã profeseze în Oradea, la Teatrul “Regina Maria”. “Dupã ani si ani, pe unii dintre noi ne mai cheamã pãmântul natal, mormântul pãrintilor, amintirea prietenilor… Deoarece în ultimii doi ani, în care mi-am revãzut orasul copilãriei si al adolescentei, nu mi-am întâlnit decât doi fosti colegi, m-am gândit cã, în acest an, as putea revedea si pe altii – dintre cei care ar mai putea fi în viatã! Îmi doresc sã-i reîntâlnesc pe colegele si colegii absolventi în anul 1951 ai Scolii Tehnice de Cooperatie din Vaslui (sau din promotiile urmãtoare, cei care mã cunosc), sâmbãtã, pe 6 mai, la o întâlnire de suflet”, precizeazã actorul Eugen Tugulea.
“La o cafea. Atât si nimic mai mult”
“Da’ ce se întâmplã atunci? E o întrebare pe care mi-a pus-o de mai multe ori unul dintre putinii colegi în viatã în legãturã cu data de 6 mai, când ar urma sã ne întâlnim cei care încã… Mai putem rãspunde la apel. “Nmic!”, i-am rãspuns. De fapt, mai nimic. Nici o aniversare, nici o comemorare… Se vor întâlni câtiva bãtrâni (si bãtrâne) octogenari, care la ideea unuia dintre noi, vor sta douã-trei ore împreunã… “La o cafea!”. Atât si nimic mai mult. Îsi vor aminti, probabil, cum arãtau acum 70 ani! Cât de frumosi erau si cât de… Dinamici! Cât de plini de sperante si de inconstientã! La fel ca cei de azi. Sau, mã rog, aproape la fel. Îsi vor reaminti care pe care a simpatizat (sau nu!), pe ce profesor au purtat picã sau pe care l-au apreciat, chiar iubit, cãrui dacãl (tâmpitã idee, sã n-o preia cei de azi) i-au fãcut surpriza de a da drumul, în timpul orei, unui pui de cioarã (pe care îl prinseserã întâmplãtor) si care a început sã zboare bezmetic prin clasã spre spaima tuturor, dar mai ales, a profesorului pe care nu-l sufereau… Cum unii fumau la W.C.-ul din curte, pãziti de nefumãtori?! Apoi, cum si-au luat zborul, care-ncotro, si nu s-au mai întâlnit cu zecile de ani… Vor deveni, pentru câteva ore, iarãsi tineri fãrã mobil si fãrã… Blugi cu… Aerisire! (Noi eram “moderni” cu pantaloni strâmti – 20 cm si fãrã… Mansete). Vor uita douã-trei ore cã luptã cu tensiunea, cu inima, cu articulatiile, cu vederea, cu auzul, cu… Cu… “Cu mai ce”?! Ce mare lucru dacã vor face asta? Ar veni întrebarea logicã. Logicã? E logic ca fiinte – sociale prin structurã – si inteligente sã nu încerce sã mai stie unul de altul mãcar la decenii, sã nu se bucure de o revedere (poate dureroasã pentru unii), de faptul cã mai trãiesc – cu bune si cu rele – cât mai pot avea nostalgia unui trecut?! Nu cred!”, spune actorul.
6 mai, ziua în care trecutul se va întâlni cu…
“<<Ce-or mai vrea si babele si mosnegii ãstia?>>, ar putea întreba (fireste, fortez nota!) vãzând grupul nostru de patru-cinci, vreo câtiva cu laptopul în mânã si cãstile la urechi!? Întrebarea retoricã nu-i valabilã doar pentru generatia tânãrã de astãzi!Todeauna “generatia prezentului” omite, sau nu stie, cel mai elementar adevãr al existentei. Uitã cã ei, “generatia de azi”, sunt doar copiii, nepotii sau strãnepotii – de ieri si de alaltãieri – ai babelor si mosnegilor pe care-i întâlnesc zilnic în calea lor si fãrã de care ei n-ar fi existat, cã la rândul lor vor avea (sau nu) sansa de a deveni… O babã sau un mosneag! Cã asa e construitã lumea de la Dumnezeu si ea trebuie înteleasã asa cum este (din acest punct de vedere) si respectatã! Vrem-nu vrem, depindem unii de altii. Suntem interdependenti. Fãrã cei de ieri nu existã cei de azi sau cei din viitor! Si nu trebuie sã ne strãduim prea mult timp ca sã întelegem asta: trebuie doar sã gândim doar câteva minute la ceas de noapte! Nu-i greu! Filozofie ieftinã! Poate! Doar ea contine cel mai simplu adevãr: asa e viata! Pentru toti! În spiritul acestui adevãr, în ziua de 6 mai, “la o cafea”, trecutul se va întâlni cu… Trecutul în prezentul… Viitorului! Doar atât!”, a mai precizat vasluianul
Popunere cãtre autoritãtile locale: spectacol “Întâlnire între generatii”
Pentru cã pânã acum nu a jucat decât o singurã datã la Vaslui, acesta intentioneazã sã organizeze un spectacol, iar banii obtinuti din vânzare biletelor sã fie donati unui copil nevoias. “Întâmplarea a fãcut sã nu joc în orasul meu natal, decât o datã, în 1960, în sala-hangar, vis-à-vis de sediul Primãriei de astãzi, într-un spectacol cu piesa Omul care aduce ploaie! Am încercat s-o fac, în ultimii doi ani, fãrã succes, cu un recital de versuri de Topârceanu sau cu spectacolul cu care am marcat 60 de ani de teatru – pe aceeasi scenã, adicã la Oradea. Asa cã vreau sã fac un al doilea spectacol, sub genericul Întâlnire (sau dialog) între generatii în care sã aparã douã-trei formatii de succes din „generatia de azi” a Vasluiului (muzicale, dans modern, solisti vocali etc.), alãturi de fragmente din spectacolul meu de 60 de ani! Pentru care nu cer nimic. Vin, îl regizez si îl joc gratis – cu conditia ca suma obtinutã sã fie acordatã unui elev sãrac (nevoias), dar merituos, fie unui cãmin de copii. Atunci, m-as simti împlinit”, a mãrturisit actorul.
