Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat vineri la Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți că este necesar ca România să aibă o lege a vaccinării, întrucât acoperirea vaccinală a scăzut. Ministrul a spus că în cursul săptămânii viitoare va avea loc o dezbatere publică amplă pe Legea vaccinării.
„Este necesar să avem o lege a vaccinării pentru că suntem într-o situație specială față de celelalte țări din Europa, acoperirea vaccinală a scăzut nepermis de mult și suntem în pericolul de a se declanșa epidemia”, a spus Bodog.
Referindu-se la radioterapie, Bodog a spus că vor fi create 12 centre de radioterapie în țară, pentru unele dintre acestea fiind demarată procedura de achiziție.
„Pentru unele dintre ele am demarat deja procedura de achiziție, iar pentru celelalte se așteaptă avizul de la Agenția Europeană Nucleară de la Viena care a făcut consultanță pentru aceste centre. Vreau să precizez faptul că acest consultant a făcut acest serviciu gratuit”, a afirmat ministrul.
El a precizat că proiectul privind centrele de radioterapie nu mai poate fi oprit. „Acest proiect nu mai poate fi oprit pentru că eu împreună cu ministrul de Finanțe ne-am asumat termene clare pentru a consuma banii de la Banca Mondială. În situația în care un singur termen de pornire a unei licitații este pierdut se pierd banii”, a spus reprezentantul MS.
Ministrul Sănătății a spus că se află pe circuit de avizare un ordin de ministru care privește activitatea centrelor de transfuzie.
sursa: https://www.realitatea.net/ministrul-sanata-ii-legea-vaccinarii-este-necesara_2057964.html