spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

(EXCLUSIV) „Stoc zero“ pe cele mai căutate grupe de sânge ieri, la centrul de transfuzii

- Advertisement -

Iaşul medical trece în aceste zile printr-o criză de sânge fără precedent. La Centrul Regional de Transfuzii Sanguine nu mai exista deloc ieri la prânz sânge grupa 0 sau A. Motivul: cererea tot mai mare de sânge, dar şi faptul că numărul donatorilor a fost în fiecare zi din ultima perioadă la jumătate. Situaţia explozivă se transmite şi în spitale, unde nu se fac operaţii decât la cei cu risc vital. O femeie stă cu piciorul rupt de patru zile, tot aşteptând să fie operată. I s-au cerut 4 donatori, soţul ei a adus 5: tot nu a fost destul, pentru că unii nu au îndeplinit cerinţele. „O să vin şi mâine, poate reuşesc să merg cu dovadă că s-a donat“, spune disperat bărbatul.

Iaşul medical trece printr-o criză de sânge fără precedent. Ieri, la ora 12.00, Centrul Regional de Transfuzii San­guine (CRTS) nu avea pe stoc nicio unitate de sânge pentru grupele A şi 0, cele mai solicitate. Mai mult, pentru grupa B, Rh negativ, situaţia este la limită. Potrivit reprezentanţilor centrului, situaţia este extrem de complicată, în condiţiile în care de mai multe săptămâni donează zilnic doar 50 de persoane. Din această cauză, pacienţii care nu reprezintă urgenţe medicale şi care trebuie operaţi sunt temporizaţi, amânaţi chiar de mai multe ori pentru aceeaşi intervenţie. „Numărul donatorilor este foarte mic. În ultima pe­rioadă a fost o medie de 50 de persoane zilnic care au donat, ceea ce este insuficient pentru nevoile din spitale. Ne-au ajutat colegii din zona Moldovei pentru că este o procedură normală, având în vedere că toate cazurile deosebite din judeţele vecine sunt tratate în clinicile universitare din Iaşi“, a explicat dr. Lavinia Scrip­caru, directoarea CRTS.
Un caz dramatic
Constantin T., din Paşcani, a venit ieri la centrul din Iaşi cu cinci donatori pentru că altfel medicii ortopezi l-au avertizat că nu o pot opera pe soţia sa. „Ea este internată în clinica de ortopedie de la Spitalul «Sfântul Spiridon» cu fractură la picior, şi are nevoie de sânge grupa AII, pozitiv. A ajuns sâmbătă la spital şi a programat-o luni, 24 aprilie, la operaţie. Mi-au spus să merg să donez cu patru oameni. Am venit cu cinci… Astăzi totul era pregătit să intre în sala de operaţie, însă, pentru că niciunul din cei cinci oameni pe care i-am adus la donat nu au corespuns criteriilor, nu a mai fost operată. O să vin şi mâine, poate reuşesc să merg cu dovadă că s-a donat din partea ei“, a arătat bărbatul. Potrivit reprezentanţilor CRTS, la Iaşi criza de sânge a cuprins aproape toate grupele sanguine. Dacă de obicei criza caracterizează mai degrabă grupele de sânge cu RH negativ, acum şi stocurile pentru grupe cu Rh pozitiv sunt limitate. „Ca de obicei, o constantă a acestei crize este lipsa foarte mare pentru grupele cu RH negativ, de exemplu B negativ. În momentul de faţă chiar putem spune că şi grupele care sunt mai frecvente sunt în deficit din cauză că solicitările au fost mai mari“, a accentuat dr. Lavinia Scripcaru. Ieri, criza sângelui a lovit mai ales pacienţii cu grupele 0 şi A. La ora 12, CRTS nu mai avea în stoc nicio unitate de sânge din aceste grupe. „Am avut în ultima perioadă un număr chiar mare de pungi pentru grupa B cu Rh pozitiv. Chiar mă uitam mai înainte şi am constatat că şi stocul pe acest grup de sânge este la limită. În acest moment (n.r., ieri) pentru grupa 0 şi pentru grupa A chiar nu aveam nimic în stoc. Acum nu avem, dar urmează să validăm ceea ce s-a recoltat vineri şi astăzi“, a mai nuanţat directorul CRTS.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/exclusiv-a-stoc-zeroa-pe-cele-mai-cautate-grupe-de-sange-ieri-la-centrul-de-transfuzii–158212.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.