Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită premierului Sorin Grindeanu, printr-o scrisoare deschisă, scoaterea în afara legii a tuturor platformelor care funcționează în România ilegal, fără a avea acreditare, autorizări, licențe, printre acestea menționând și UBER.
„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), vă atrage atenția asupra pericolului pe care-l reprezintă activitățile de transport situate în afara legii în România. Intrarea pe piață a unor firme care fac transport neautorizat înseamnă aruncarea în haos a pieței de Transporturi, falimentul firmelor de Transport rutier, dar mai ales lipsa colectării, pe viitor, a taxelor și impozitelor la bugetul statului — atât de la actualii transportatori, care vor intra în faliment din cauza concurenței neloiale, cât și din partea celor care sfidează legislația și care vor declara foarte curând că așa cum nu fac transport de persoane, nu au nici încasări de bani, deci n-au pentru ce să plătească taxe și impozite. Din acest motiv vă cerem să analizați foarte bine situația creată de firmele care se sustrag de la prevederile legislației în vigoare, ascunzându-se în spatele unor platforme online și invocând evoluția tehnologiei pentru a se apăra de acuzațiile de sustragere de la legile în vigoare”, se spune în scrisoarea COTAR.
Organizația cere premierului să analizeze „pretențiile” companiei americane UBER de a se schimba legislația în țările în care firma a intrat pe piață. COTAR susține că UBER se laudă cu prezența în 75 de țări și cu faptul că se luptă cu legislația tuturor statelor, pe care o declară învechită, pentru că legile prevăd peste tot în lume anumite reglementări pentru transporturi și serviciile de taximetrie, pe care UBER recunoaște că le încalcă, dar se apără spunând că nu ei încalcă legea, ci chiar legea le încalcă lor dreptul la liberă funcționare în afara legii.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/transportatorii-solicita-premierului-sa-scoata-in-afara-legii-uber_351987.html#ixzz4et57n24q