Astăzi este ziua de naștere a lui Vlad Vasile. Urează-i și tu la mulți ani!’’. Așa îmi spunea Facebook-ul dimineața. Vlad Vasile a făcut infarct și a murit. A doua zi de Paști. Avea să împlinească pe 20 aprilie, 42 de ani. Avea casă, serviciu în Italia, soție și o fetiță de 8 ani, frumoasă și cuminte, dar „încă de nevoie’’. Copil cu nevoi speciale.
A venit în România să-și petreacă sărbătorile, a venit acasă. În casa construită cu sudoarea anilor petrecuți printre străini, și-a găsit sfârșitul. Un om împlinit, împăcat și fericit, așa-mi părea din profilul de Facebook. Cunoscuții spun că era foarte glumeț, primitor, un prieten bun, un tată și un soț deosebit. L-am cunoscut și eu, iar descrierea i se potrivește. M-am cutremurat la auzul veștii, nu mi-am găsit cuvintele, m-am așezat, m-au copleșit gândurile și mi s-au împăienjenit ochii.
Astăzi și natura plânge. Ninge și plouă continuu de azi noapte. Îmi dau seama că împotriva acestor fenomene nu putem lupta, cât suntem de mici și neputincioși. Nici împotriva morții nu putem lupta. Cu aproape o lună înainte, cita pe pagina de Facebook: „Orice familie are crucea ei, sunt probleme, situații dificile și boli… Dar, niciodată să nu te dai bătut!’’ El nici nu a putut să lupte. Moartea, pentru el, a fost dușmanul nevăzut. Nu i-a dat nici măcar un semn mic, doar o durere de gât care să-l oblige să intre în casă. Sub privirile înfricoșate ale soției și fetiței lui, sub privirile lor neputincioase și speriate, s-a stins…
