A pornit de la un hobby și astăzi a ajuns să aibă o afacere frumoasă și prosperă. La început a avut un borcan cu peștișori de acvariu, mai târziu a adus căței din străinătate, iar de curând a deschis un complex, Zoo Center Vet, care include o farmacie veterinară și o clinică pentru necuvântătoare. Clinica este dotată cu sală de operații, cabinet pentru cosmetică și chiar un minihotel pentru animalele de companie. Totul a fost realizat de Marian Burghelea din dragoste pentru animale.
-Sunteți un mare iubitor de animale. Când ați descoperit această pasiune?
-Am iubit animalele încă din copilărie. Primele animăluțe pe care le-am avut, dacă pot să le spun așa, au fost peștișorii de acvariu. Cred că aveam vreo 14 ani, când mi-am cumpărat prima dată peștișori. I-am luat de la Piața Centrală, acolo unde, duminica, veneau crescătorii cu diverse specii de pești, de păsări, mai erau și iepuri…Dar atunci am fost atras de pești. Apoi, după un timp, a început să-mi placă să-i studiez, mai ales înmulțirea și creșterea peștilor de acvariu. Mi-am făcut acasă o mică crescătorie, cu borcane și tot felul de acvarii mici și încet, încet…
-Practic ați dezvoltat acest hobby și l-ați dus la un alt nivel.
sursa: http://www.desteptarea.ro/drumul-de-la-hobby-la-afacere/