43 de elevi de la Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif”, însoțiți de prof. Irina Ștefură (coordonator de proiect), au participat, recent, la un nou proiect european Euroscola 2017, derulat la Parlamentul European de la Strasbourg, alături de alți 500 de tineri din 21 de școli și licee europene.
Participanții la Strasbourg, împărțiți în grupuri multilingvistice, au interacționat și dezbătut cu ceilalți membri ai echipei, dar și cu celelalte grupuri într-o altă limbă decât cea maternă, ceea ce reprezintă pentru ei o bună ocazie de a considera limbile străine nu o barieră, ci mai degrabă o modalitate de înțelegere a problemelor, opiniilor și așteptărilor tinerilor din toate statele europene.
În cursul zilei Euroscola, elevii au avut ocazia de a vizita plenul Parlamentului și de a simula activitatea deputaților europeni.
La sfârșitul zilei, fiecare candidat a primit un certificat de participare semnat personal de Președintele Parlamentului European. „Deși particip cu elevii mei pentru a patra oară la Parlamentul European, Ziua Euroscola îmi stârnește aceleași emoții și îmi aduce aceleași satisfacii ca și prima dată. Din exterior poate părea o rutină, o obișnuință, însă din interior este un proiect plin de emoție, dar, mai ales, de realizări.
sursa: http://www.desteptarea.ro/elevi-bacauani-in-parlamentul-european/