Mai mulţi copaci din zona Copou, din faţa căminului de bătrâni, au fost tăiaţi de Servicii Publice Iaşi. În câteva sesizări primite la redacţie, oamenii s-au arătat revoltaţi de demersul instituţiei şi au susţinut că arborii erau sănătoşi.
„Nu înţeleg cum au putut fi tăiaţi, copacii nu erau uscaţi”, se arată într-o sesizare. În schimb, şefii Servicii Publice spun că au fost tăiaţi 9 copaci care prezentau pericol.
„A fost notă de comandă de la Primărie, au trecut prin Comisia de ordonare a vegetaţiei şi de Agenţia pentru Protecţia Mediului. Au fost marcaţi de către Direcţia Silvică şi au fost tăiaţi. Prezentau un pericol real”, a susţinut, la rândul lui, şeful Servicii Publice Iaşi, Laurenţiu Ivan.
- Advertisement -
- Advertisement -