Social-democratul Marius Sorin Bota a declarat pentru Libertatea că, potrivit legislației actuale, respectiv Ordonanța 15/2002, prevederea privind obligația plății taxei de drum se aplică atât românilor, cât și străinilor, însă cei din urmă nu pot fi sancționați daca nu chită rovinieta. El va depune un amendament prin care această sancțiunea să se aplice tuturor cetățenilor UE.
Proiectul de Lege privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România este în dezbaterea Senatului, la comisia de transporturi.
El a menționat că, în Ungaria, de exemplu, dacă un român nu plătește această taxă, rămâne fără mașină.