Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că Guvernul va adopta, în şedinţa de miercuri, strategia de descentralizare, precizând că toate obiectivele care pot fi trecute în administraţia autorităţilor locale trebuie transferate în gestiunea acestora.
”Mâine(miercuri -n.r.) aprob strategia de descentralizare în Guvern, ceea ce e un pas extrem de important pentru ceea ce avem de făcut în continuare, deşi am miniştrii în echipa mea care au o reticenţă (…), e foarte greu să renunţe la anumite lucruri pe care le consideră că sunt de apanajul administraţiei centrale. Mâine facem acest poate prim pas ca şi hotărâre şi aprobăm această strategie de descentralizare, pentru că e nevoie şi sper ca finalul mandatului nostru, încredinţat de cetăţeni, să ne prindă cu toate aceste lucruri făcute”, a declarat Grindeanu marţi, la Bistriţa.
El a precizat că Executivul pe care îl conduce este decis să facă descentralizarea şi că le-a transmis primarilor cu care s-a întâlnit că este momentul ca acest proces să treacă ,,dincolo de vorbe”.