Șeful PSD, Liviu Dragnea încearcă să scape de condamnarea din dosarul „Referendumul”. Dragnea a depus o contestatie la Tribunalul București, invocând un viciu de procedură, dar judecătorii și-au declinat competența și au trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Luni s-a judecat primul termen, însă magistrații au amânat decizia pentru data din 24 aprilie.
Judecătorii au dezbătut, luni 10 aprilie, contestația la executare pe care Dragnea a depus-o împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primită în dosarul „Referendumul”.
Dacă ar avea câștig de cauză pe calea excepțională de atac la sentința din dosar, Dragnea ar scăpa de „piatra de moară” pe care o are legată de picior – condamnarea penală – și ar putea aspira la postul de premier fără să mai aștepte decizia CCR la solicitarea Avocatului Poporului.
În luna aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul legat de referendumul de suspendare a președintelui Băsescu.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a depus pe 3 februarie la Tribunalul Bucureşti o contestaţie la executare, împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primite în dosarul „Referendumul”. Acţiunea are ca obiect contestaţia la executare, cale extraordinară de atac.
Șeful PSD a motivat demersul său prin absența unei semnături esențiale pe motivarea sentinței în cazul său, cea a judecătoarei Livia Stanciu, care săa mutat la CCR:
„Legislaţia este foarte clară, motivarea este obligaţie legală (…) şi trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile. Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată şi asumată şi compusă de către toţi membrii completului. Doamna fostă preşedintă a Curţii Supreme, Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentinţă, s-a pensionat şi a mers la Curtea Constituţională. Exista o prevedere legală, care e şi acum în vigoare, care spunea că orice judecător care iese din sistem are obligaţia să-şi încheie toate motivările. Nu s-a întâmplat la această oră, nu mai poate semna această motivare”, declara la 2 februarie preşedintele PSD.