Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi anunţă că va depune un proiect de lege care combate fenomenul „parcagiilor”, aceştia urmând să fie obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii şi chiar să ajungă în închisoare dacă recidivează.
Proiectul lansat în dezbatere publică prevede că „parcagiii” pot fi sancţionaţi fie cu prestarea a 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii, fie cu condamnarea la închisoare dacă infracţiunea este înfăptuită de mai multe ori:
„Am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care mi-a fost solicitat în ultima vreme de către societatea civilă şi care îşi propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare. Suntem familiarizaţi cu fenomenul „parcagiilor” de serviciu, mai ales în Bucureşti şi marile oraşe, şi care a căpătat amploare în ultima vreme: uneori prin ameninţări, prin folosirea unui limbaj licenţios, diverse persoane care nu au niciun drept asupra locurilor de parcare le blochează şi condiţionează ocuparea acestora. O realitate socială care a scăpat de sub control şi care are nevoie de un răspuns pe măsură”, spune iniţiatorul proiectului, Ovidiu Raeţchi.
Acesta spune că infracţiuni similare sunt sancţionate cu închisoarea sau amenda, potrivit Codului Penal:
„Potrivit proiectului de lege pe care l-am iniţiat, cel care înfăptuieşte această infracţiune pentru prima dată are posibilitatea de a presta un număr de 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii. În cazul în care repetă infracţiunea, atunci cel care percepe o taxă de parcare fără să aibă autorizare în acest sens sau drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv poate fi sancţionat cu închisoare de la 6 luni la 1 an. La ora actuală, Poliţia nu dispune de o legislaţie clară şi eficientă pentru combaterea acestui fenomen”, declară Raeţchi.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/parcagiii-ar-putea-fi-sanctionati-cu-munca-in-folosul-comunitatii-sau-chiar-sa-ajunga-la-inchisoare_350146.html#ixzz4dm0KZwi2