Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, susţine că prin noua Lege a salarizării unitare vor scădea doar salariile ‘bugetarilor de lux’, care au avut până în prezent ‘un salariu uriaş’, în timp ce toate sporurile din sistem vor fi plafonate la 30%.
‘Mai sunt salarii care vor scădea. Sunt acei bugetari de lux pe care nu i-a mai controlat nimeni. Nu mai poate nimeni să treacă peste conducătorul de instituţie. Nu mai poate nimeni să mai treacă, de asemenea, peste ceea ce se s-a plafonat de un auditor de exemplu dintr-un minister faţa de un auditor al Curţii de Conturi sau faţa de un auditor dintr-o altă instituţie. Am încercat să nu scădem niciun salariu în plată în România. Repet, sunt excepţii la acei bugetari de lux, dar nu cred că va plânge cineva, pentru că până acum au avut un salariu uriaş’, a declarat, marţi, la Realitatea TV, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.
Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/ministrul-muncii-sporurile-vor-fi-plafonate-la-30prc-in-noua-lege-a-salarizarii-vor-scadea-doar-salariile-bugetarilor-de-lux_135859.html#ixzz4dUcn6a9k